Prima Victorie: Comunicare telefonică: Aviz negativ din partea comisiilor Juridice şi de Apărare din Senat faţă de legea antilegionară. Punctul de vedere al guvernului a fost de asemenea negativ la propunerea introducerii cuvântului legionar în OUG 31/2002. Este plăcut să vezi că observaţiile Mişcării Legionare au fost luate în considerare inclusiv de către Guvern. Vom reveni cu amănunte.
Subliniem încă o dată că OUG 31/2002 este oricum caducă şi că, în prezent, prevederile ei faţă de fascism şi faţă de simpla negare a holocaustului sunt fără efect.
Mai jos punctul de vedere al Guvernului:
GUVERNUL ROMÂNIEI PRIMUL - MINISTRU
|
Domnule preşedinte,
În conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1) din
Constituţie, Guvernul României formulează următorul
PUNCT DE VEDERE
referitor la propunerea legislativă intitulată „Lege pentru modificarea şi completarea
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea
organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a
promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra
păcii şi omenirii”, iniţiată de domnul senator PNL Crin
Antonescu şi de domnii deputaţi PNL Andrei Gerea şi George Scutaru (Bp.
663/2013).
I. Principalele reglementări
Iniţiativa legislativă reglementează completarea şi modificarea Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi
simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului
persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii, propunând, în principal, următoarele:
-
interzicerea
şi a faptelor şi nu doar a organizaţiilor, simbolurilor cu caracter fascist,
rasist sau xenofob (art. 1);
-
includerea
între faptele, simbolurile şi organizaţiile interzise şi a
celor cu caracter legionar (art. 1);
-
completarea
art. 2 cu o nouă literă, lit. d 1), cu următorul conţinut: „d1) prin Holocaust pe teritoriul
României se înţelege persecuţia
sistematică şi anihilarea evreilor sprijinită de
autorităţile şi instituţiile statului român în teritoriile administrate de
acestea în perioada 1940-1944”;
-
majorarea
limitei maxime a pedepsei cu închisoarea (de la 10 ani la 15 ani) în cazul
infracţiunilor prevăzute la art. 3 alin. (1);
-
introducerea
unui nou articol, art. 71, prin care se stabileşte răspunderea
penală a persoanei juridice pentru săvârşirea următoarelor fapte:
a) utilizarea în public a simbolurilor
fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe;
b)
promovarea
în public a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra
păcii şi omenirii sau desfăşurarea în public a unei activităţi, temporare sau
permanente în scopul promovării ideilor, concepţiilor sau doctrinelor fasciste,
legionare, rasiste sau xenofobe.
1.
Cu
privire la propunerea de modificare a titlului în
sensul includerii sintagmei: “combaterea
infracţiunilor”, precizăm că, potrivit normelor de tehnică
legislativă, titlurile trebuie să cuprindă referiri la fenomenele pe care
actele normative doresc să le combată şi nu la combaterea infracţiunilor în general.
Astfel, titlurile actelor normative fac referire la prevenirea şi combaterea
corupţiei, evaziunii, criminalităţii, actelor de terorism, traficului de
persoane etc. Prin urmare, fie se
precizează în titlu care anume fenomen se doreşte a se combate, fie, dacă
acesta este prea complex pentru a putea fi cuprins sintetic în titlu, se poate
renunţa la completarea titlului, nefiind necesară, pentru atingerea scopurilor
actului normativ, şi cuprinderea expresă a fenomenului dorit a se combate în
chiar titlul actului normativ.
2. Cu privire la introducerea în conţinutul
infracţiunilor cuprinse în acest act normativ, a ipotezelor privind mişcarea
legionară, precum şi a definiţiei “Holocaustului pe
teritoriul României” (art. I pct. 3 şi 4), precizăm următoarele:
Se impune consolidarea argumentelor pentru
care se formulează propunerile din iniţiativa legislativă, deoarece faţă de
considerentele cuprinse în Expunerea de motive formulăm următoarele observaţii:
a)
Prevederile art. 3 din Legea nr. 51/1991 privind securitatea
naţională a României, cu modificările şi completările ulterioare - care defineşte ameninţările la adresa securităţii naţionale a
României, între acestea regăsindu-se şi faptele de „iniţiere,
organizare, săvârşire sau sprijinire în orice mod a acţiunilor totalitariste
sau extremiste de origine comunistă, fascistă, legionară sau de orice altă
natură, rasiste, antisemite, revizioniste, separatiste care pot pune în pericol
sub orice formă unitatea şi integritatea teritorială a României, precum şi
incitarea la fapte ce pot periclita ordinea statului de drept” constituie temei pentru desfăşurarea unor activităţi de culegere de
informaţii, în condiţiile legii, iar calificarea acestor fapte ca fiind ameninţări la adresa securităţii
naţionale nu le conferă şi caracterul de
infracţiuni. Infracţiunile la adresa siguranţei/securităţii statului
sunt reglementate de Codul penal şi legislaţia specială {Legea
nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, în primul rând, dar şi alte acte normative).
De asemenea, includerea unor activităţi
sau mişcări în sfera ameninţărilor la adresa securităţii naţionale nu determină
calificarea, per se, a acestor fapte ca fiind
infracţiuni. Dacă s-ar
adopta acest raţionament ar trebui, pentru identitate de raţiune, să fie incriminate
şi acţiunile de origine comunistă, menţionate şi acestea în enumerarea de la
art. 3 din Legea nr. 51/1991[1].
b)
In
ceea ce priveşte al doilea argument cuprins în Expunerea de
motive, şi anume invocarea unei decizii a Secţiei I-a Civilă a
înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie[2], ca reglementare care “statuează specificul legionarismului ca parte din familia mişcărilor
fasciste”, precizăm că această decizie nu
are caracter de reglementare.
Se remarcă, totodată, faptul că
introducerea unei definiţii a Holocaustului pe
teritoriul României are drept consecinţă, în plan juridic,
limitarea acestei noţiuni, faţă de conţinutul Holocaustului, reflectat deja în
lit. d) a art. 2 din Ordonanţă[3]. De asemenea,
prin introducerea unei astfel de definiţii se realizează o diferenţiere între
Holocaust şi Holocaust pe teritoriul României, deoarece, dacă Holocaustul a
fost definit ca o persecuţie sistematică atât faţă de evrei cât şi faţă de
populaţia rromă, definiţia propusă pentru Holocaustul pe teritoriul României,
constă în „persecuţia sistematică şi anihilarea evreilor
sprijinită de autorităţile şi instituţiile statului român în teritoriile
administrate de acestea în perioada 1940-1944”, far ă a se mai
preciza dacă acesta a cuprins sau nu populaţia rromă.
3.
Precizăm, în context, faptul că prevederile legale
cuprinse în legislaţia naţională răspund instrumentelor juridice internaţionale
în materia rasismului şi xenofobiei, fie că acestea sunt
emise de către Organizaţia Naţiunilor Unite (amintim, în acest sens, Declaraţia Universală a Drepturilor
Omului, Declaraţia Naţiunilor Unite privind eliminarea tuturor formelor de
discriminare rasială, din 20 noiembrie 1963, adoptată prin Rezoluţia 1904
(XVIII) a Adunării Generale, Convenţia internaţională pentru eliminarea tuturor
formelor de discriminare rasială, adoptată de Adunarea Generala a Naţiunilor
Unite la 21 decembrie 1965), Consiliul Europei (Convenţia
europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,
Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, Roma, 4 noiembrie 2000, Rezoluţia Res(2002)8 privind
Statutul Comisiei Europene împotriva Rasismului şi Intoleranţei, Protocolul
adiţional la Convenţia Consiliului Europei privind criminalitatea informatică
referitor la incriminarea actelor de natură rasistă şi xenofobă săvârşite prin
intermediul sistemelor informatice, Strasbourg, 30 ianuarie 2003) şi de către Uniunea Europeană (Declaraţia împotriva
rasismului şi xenofobiei - 86/C 158/01, Acţiunea comună 96/443/JAI a
Consiliului din 15 iulie 1996 privind măsurile pentru combaterea rasismului şi
a xenofobiei, Decizia-cadru 2008/913/JAI a Consiliului din 28 noiembrie 2008
privind combaterea anumitor forme şi expresii
ale rasismului şi xenofobiei prin intermediul dreptului penal).
4.
în
ceea ce priveşte modificarea textului art. 4 alin.(3) din
ordonanţă (art. I pct. 6) privind situaţia în care fapta nu constituie
infracţiune, fără
a nega necesitatea completării acestei ipoteze, apreciem că textul propus nu
este, însă, suficient de previzibil.
5.
în
ceea ce priveşte propunerile formulate la art. 6 din
ordonanţă (art. I pct. 8), având în vedere faptul că Parlamentul, în contextul
noului Cod penal, a adoptat texte care răspund, în opinia noastră, într-o
manieră mai cuprinzătoare chiar la ipotezele avute în vedere, propunem
preluarea acestora în următorul conţinut:
„Art. 6 - (1) Negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau
minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a Holocaustului,
genocidului, a crimelor contra umanităţii şi a crimelor de război, astfel cum
sunt definite în dreptul internaţional, în Statutul Curţii Penale
Internaţionale şi în Carta Tribunalului Militar Internaţional înfiinţat prin
Acordul de la Londra, la data de 8 august 1945, şi recunoscute ca atare
printr-o hotărâre definitivă a Curţii Penale Internaţionale, a Tribunalului
Militar Internaţional înfiinţat prin Acordul de la Londra, la data de 8 august
1945, a Tribunalului Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie, a
Tribunalului Penal Internaţional pentru Ruanda sau a oricărui alt tribunal
penal internaţional înfiinţat prin instrumente internaţionale relevante şi a
căror competenţă este recunoscută de statul român, ori a efectelor acestora, se
pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. ”
(2) Săvârşirea faptelor prevăzute la alin. (1) prin intermediul
unui sistem informatic constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de
la 6 luni la 5 ani.”
6. Cu privire la includerea
unor texte specifice răspunderii penale a persoanei juridice (art. I pct. 9
care introduce noul art. 71), reamintim faptul că, prin introducerea
în Partea generală a Codului penal a
instituţiei răspunderii penale a persoanei juridice, aceasta devine aplicabilă
pentru toate infracţiunile care sunt susceptibile a fi săvârşite de astfel de
persoane, indiferent dacă acestea sunt reglementate în Codul penal sau în legi
speciale, în condiţiile generale cuprinse de Codul penal şi Codul de procedură
penală, nefiind necesare texte distincte în legi speciale.
Astfel, potrivit art. 135 din Codul penal,
persoanele juridice, cu excepţia statului, răspund pentru infracţiunile
săvârşite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele
persoanei juridice, răspundere penală care nu exclude răspunderea penală a
persoanei fizice care a contribuit, în orice mod, la săvârşirea aceleiaşi
infracţiuni4. Tot Codul penal reglementează, de altfel, tipurile de
pedepse, principală sau complementare, aplicate persoanei juridice, printre
acestea numărându-se, în anumite condiţii, şi dizolvarea persoanei juridice5.
Aceasta este şi raţiunea pentru care, de
altfel, textele anterioare cuprinse în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002
au fost eliminate în 2006, la momentul adoptării în Parlament a Legii de
modificare şi completare a Codului penal, cea care introducea în sistemul penal
român instituţia răspunderii penale a persoanei juridice - şi anume Legea nr. 278/2006privind Codul penal.
Pentru aceste considerente apreciem că
textele propuse în propunerea legislativă, care sunt reluări parţiale ale
textelor cuprinse în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002 la data
adoptării sale în 2002, nu se mai justifică la acest moment.
Acestea se justificau pentru perioada 2002
- 2006 în reglementarea română, deoarece nu se introdusese încă răspunderea
penală a persoanei juridice şi era necesar un temei legal şi o procedură care
să asigure o formă de sancţiune a acestor persoane juridice.
In prezent însă, având în vedere faptul că persoana
juridică răspunde în mod similar persoanei fizice pentru infracţiunile
săvârşite, nu mai este necesară o trimitere la Codul penal. Prin urmare
propunem eliminarea textelor cuprinse la art. 71 respectiv
cele corelative propuse în Capitolul IV1 - Dispoziţii finale
şi tranzitorii (art. I pct. 11).
Se poate avea în vedere, însă, dacă se
doreşte impunerea uneia sau mai multor pedepse complementare din Codul penal, a
se face aplicarea prevederilor art. 138 alin.(2) din Codul penal (în care se
precizează că “Aplicarea uneia sau mai multor pedepse complementare
este obligatorie când legea prevede această pedeapsă”) prin
reglementarea unui text după cum urmează:
“In cazul răspunderii penale a persoanei juridice pentru
infracţiunile prevăzute de prezenta lege se dispune, în mod obligatoriu, şi
una/mai multe din următoarele pedepse complementare prevăzute de Codul penal:
a)
dizolvarea
persoanei juridice;
b)
suspendarea
activităţii persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la un an sau
suspendarea uneia dintre activităţile persoanei juridice în legătură cu care s-a
săvârşit infracţiunea pe o durată de la 3 luni la 3 ani;
c)
închiderea
unor puncte de lucru ale persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la 3 ani;
d)
interzicerea
de a participa la procedurile de achiziţii publice pe o durată de la unu la 3
ani;
e)
afişarea
sau difuzarea hotărârii de condamnare. ”
7.
Cu privire la modificarea textului cuprins în art. 12 din ordonanţă (art. I pct. 10), facem precizarea
că aceasta nu aduce în realitate nici o modificare a soluţiei legislative, sintagma actuală „ unor infracţiuni contra păcii şi omenirii”, fiind
înlocuită cu „infracţiunilor contra păcii şi omenirii”.
In orice caz, trimiterea trebuie realizată la infracţiunile prevăzute de noul
Cod penal la Titlul XII - Infracţiuni de genocid, contra
umanităţii şi de război.
Având în vedere
considerentele menţionate, Guvernul susţine adoptarea acestei iniţiative
legislative, sub rezerva
însuşirii propunerilor şi observaţiilor de la pct. II.
Cu stimă,
Victor - Viorel Ponta
Domnului senator George - Crin Laurenţiu ANTONESCU
Preşedintele Senatului
[1] Menţionăm Tn context şi faptul
că România a fost deja condamnată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului
pentru încălcarea art. 11 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului în cauza
Partidul Comuniştilor (Nepecerişti) şi Ungureanu
împotriva României1 ca urmare a refuzului de a înregistra un
partid comunist In
motivarea CEDO s-a reţinut că „una dintre
principalele caracteristici ale democraţiei rezidă în posibilitatea pe care o
oferă de a dezbate prin dialog şi fără recurgere la violenţă problemele
ridicate de diferite curente politice de opinie şi aceasta chiar dacă
deranjează sau îngrijorează. într-adevăr, democraţia se bazează pe libertatea
de exprimare. în această privinţă, o formaţiune politică ce respectă
principiile fundamentale ale democraţiei (paragraful 46 anterior) nu poate
îngrijora pentru simplul fapt că a criticat ordinea constituţională şi juridică
a ţării şi că doreşte să o dezbată public pe scena politică (vezi, mutatis mutandis, Cauza Partidul Comunist Unit din Turcia
şi alţii, paragraful 57). Or, în speţă, instanţele interne nu au arătat
în nici un fel prin ce anume programul şi statutul PCN erau contrare
principiilor fundamentale ale democraţiei” PCN c.
România - § 55
[2] Decizia nr. 1.709
din 9 martie 2012, adoptată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I
Civilă, în care se afirmă că „mişcarea legionară a fost, în esenţă, o
organizaţie de tip paramilitar terorist, de orientare naţionalist fascistă, cu
caracter mistic religios, violent anticomunist, dar, printre altele, şi
antisemit.
[3] Aceasta reflectând definiţiile
acceptate la nivel internaţional. A se vedea în acest sens şi studiile
publicate de Muzeul Memorial al Holocaustului (Washington, SUA), de „The Simon Wiesenthal Center1' (Los Angeles, California, SUA) şi „Holocaust Memorial Center'’
(Michigan, SUA).
4 „Art. I351 - Condifiile răspunderii penale a
persoanelor juridice
Persoanele juridice, cu
excepţia statului, a autorităţilor publice şi a instituţiilor publice care
desfăşoară o activitate ce nu poate face obiectul domeniului privat, răspund
penal pentru infracţiunile săvârşite în realizarea obiectului de activitate sau
în interesul ori în numele persoanei juridice, dacă fapta a fost săvârşită cu
forma de vinovăţie prevăzută de legea penală.
Răspunderea penală a
persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice care a
contribuit, în orice mod, la săvârşirea aceleiaşi infracţiuni."
5 „ART. 136
Pedepsele aplicabile
persoanei juridice
(1) Pedepsele aplicabile persoanei juridice sunt
principale şi complementare.
(2) Pedeapsa principală este amenda.
(3) Pedepsele complementare sunt:
a)
dizolvarea persoanei
juridice;
b)
suspendarea
activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei juridice pe o durată de
la 3 luni la 3 ani;
c)
închiderea unor puncte
de lucru ale persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la 3 ani;
d)
interzicerea de a
participa la procedurile de achiziţii publice pe o durată de la unu la 3 ani;
e)
plasarea sub
supraveghere judiciară;
f)
afişarea sau
publicarea hotărârii de condamnare. ”
Din raţiuni
constituţionale, există şi excepţii de la dizolvare, după cum urmează:
„ART. 141
Neaplicarea dizolvării
sau suspendării activităţii persoanei juridice
(1)
Pedepsele
complementare prevăzute în art. 136 alin. (3) lit. a) şi lit. b) nu pot fi
aplicate instituţiilor publice, partidelor politice, sindicatelor, patronatelor
şi organizaţiilor religioase ori aparţinând minorităţilor naţionale,
constituite potrivit legii.
(2)
Dispoziţiile alin. (1)
se aplică şi persoanelor juridice care îşi desfăşoară activitatea în domeniul
presei".
