"Deodată asupra mulţimii s-a asternut tăcerea. Un om înalt, de o
frumuseţe apăsătoare, îmbrăcat într-un costum naţional alb, a intrat în
curte, călare pe un cal alb. S-a oprit lângă mine şi n-am putut să văd
nimic monstruos sau rău în el. Dimpotrivă. Zâmbetul său copilăresc,
sincer, radia peste mulţimea săracă şi el părea a fi cu ea dar, în chip
misterios, şi în afara ei. Harisma nu este un termen potrivit pentru a
defini forţa stranie ce emana din acest om. Era, mai degrabă, pur şi
simplu o parte a pădurilor, a munţilor, a furtunilor de pe crestele
acoperite de zăpadă ale Carpaţilor, a lacurilor şi râurilor. Aşa stătea
tăcut în mijlocul mulţimii. Nu avea nevoie să vorbească. Tăcerea lui era
elocventă; părea să fie mai puternică decât noi, mai puternică decât
ordinul prefectului, care interzisese cuvântarea lui. O ţărancă bătrână,
cu părul alb, şi-a făcut semnul crucii pe piept şi a şoptit către noi:
Trimisul Arhanghelului Mihail! Atunci clopotul micii şi tristei
biserici a început să bată şi slujba religioasă care preceda întotdeauna
adunările legionare a început şi ea. Impresia profundă creată în
sufletul unui copil moare greu. În peste un sfert de veac, n-am uitat
niciodată întâlnirea cu Corneliu Zelea Codreanu." din "O istorie a fascismului în Ungaria şi România" - de Nagy Talavera, evereu-ungur: avea 8 ani când l-a văzut prima oară pe Căpitan.
