TESTAMENTUL LUI ION MOŢA
„Eu asa am înteles datoria vietii mele. Am iubit pe Hristos si am mers
fericit la moarte pentru El!”
Cei
opt legionari plecati în Spania pentru apararea Crucii, în numele
Mântuitorului:
Dr.
Ion Mota, General Gheorghe Cantacuzino, Ing. Gheorghe Clime, Av. Niculae Totu,
Pr. Ion Dumitrescu-Borsa, Banica Dobre, Dr. Vasile Marin, Av. Alexandru
Cantacuzino
În ziua plecarii sale spre
Spania, Ion Mota a lasat în pastrarea D-lui Profesor Nae Ionescu mai multe
scrisori sigilate si adresate parintilor, sotiei, copiilor când vor fi mari si
Capitanului, cu rugamintea de a fi înmânate numai în cazul mortii sale.
Urmeaza scrisorile–testament
catre parinti si Capitan, pe care consiliul legionar, cutremurat si-a permis a
le publica în aceasta brosurica pentru a le avea la pieptul fiecaruia dintre
noi.
_____________________
Bucuresti, 22
Noiembrie 1936
Iubitii si mult
încercatii mei parinti si dragi surori,
Dumnezeu a vrut sa fie asa.
Durerea e mare, imensa, o
stiu. Si ma cutremur de îngrijorare la gândul ca ati avea prea putina putere
s-o suportati. Dar, iubitii mei parinti, cautati sa vedeti, alaturi de durerea
voastra, toata frumusetea faptei noastre: Se
tragea cu mitraliera în obrazul lui Hristos! Se clatina asezarea crestina a
lumii! Puteam noi sa stam nepasatori? Nu e o mare binefacere sufleteasca pentru
viata viitoare, sa fi cazut în apararea lui Hristos? Astfel, pe lânga
durere, nu se poate sa nu simtiti si o mare înaltare sufleteasca. Dumnezeu sa
va dea puterea de a purta suferinta aceasta si a o birui.
Câteva rugaminti de ordin
practic: Nu lasati sa moara „Libertatea”! Din ea va putea trai familia mea…
Scumpii mei parinti, în
durerea voastra, gânditi-va la ce au avut de îndurat si alti parinti, ca
Moscardo, care a stat de fata la telefon la împuscarea fiului sau! Si totusi nu
a deznadajduit, ci a luptat si a trait, pentru a-si împlini datoria!
Eu
asa am înteles datoria vietii mele. Am iubit pe Hristos si am mers fericit la
moarte pentru El! De ce sa va chinuiti prea mult, când eu am sufletul
mântuit, în împaratia lui Dumnezeu?
Grija pentru familia mea sa
nu va copleseasca. Dumnezeu nu o va lasa muritoare de foame. Toate se vor
aranja bine.
Scumpa mea mama, sunt
îngrijorat de moarte pentru raul pe care si-l va face mama prin lungile
nelinisti dupa aflarea plecarii pe front, apoi de putere mamii de a rezista
loviturii pierderii mele.
Scumpa mama, cu lacrimi în
ochi îi spun mamii, cât si tatii, ultima mea dorinta: fiti tari, stapâniti-va
durerea si traiti pentru ocrotirea copiilor mei.
A lor e nenorocirea mai
mare, daca toata lumea îsi va pierde puterea de rezistenta si se va frânge sub
povara durerii.
Macar din dragoste pentru
Mihail si Gabriela, repet într-una rugamintea mea fierbinte, de a fi tari, a fi
curajosi. A avea încredere în ajutorul lui Dumnezeu, pentru suportarea
nenorocirii personale materiale (caci nenorocire sufleteasca nu este).
Cât de linistit as fi eu, sa
am încredintarea aceasta, ca veti fi tari. De aceea, va rog sa auziti clipa de
clipa chemare mea, implorarea mea: nu va lasati rapusi! E mai rau atunci.
Si iertati-mi, scumpii mei
parinti, tot zbuciumul pe care vi l-am adus în viata.
Nu l-am adus decât din
dragoste de Dumnezeu si Neam, din inima curata.
Va îmbratisez acum cu tot
sufletul meu si sunt sigur ca-mi veti împlini dorinta d ea înfrunta durerea cu
tarie si încredere în mila lui Dumnezeu.
Al
vostru mult iubitor,
Ionel
_____________________
Bucuresti, 22
Noiembrie 1936
Draga Corneliu,
Rugamintea mea – în singura
mea îngrijorare pe care o am: copiii si Iridenta – e doar aceasta una:
Nu
lasati „Libertatea” sa moara.
……………………….
Sunt sigur ca, deocamdata
cel putin… tata (plus mici colaborari) vor putea face fata redactiei. Cât
despre administratie, ea va continua pe linia trasata, asa cum e azi…
Iridenta
sa nu se mute din casa „Mica”, nici din Bucuresti.
Venitul foii îi ajunge
pentru trai. Iar cum D-l Gigurtu îi va face sigur o chirie redusa (i-am scris),
nu va putea locui în alta parte mai ieftin. Nici nu vreau apoi sa-i mai aduc,
în plus si durerea de a trebui sa-si desfaca casa. Abia si-a înfiripat-o si s-o
risipeasca. În nici un caz nu doresc sa se instaleze la Husi (de unde nu va
putea, de altfel, sa conduca administratia caci n-are echipa de baieti de aici,
învatati de mine), nici la Orastie.
Deci, totul sa ramâna pe loc
si sa continue ca si înainte de plecare mea…
Cu concursul tau si lasând
„Libertatii” sectorul operei ziaristice pe care o împlinea pâna acum în
Legiune, – foaia e asigurata si familia mea are din ce trai. Te rog deci ajuta
„Libertatii” sa traiasca.
E de dorit ca, cu timpul, sa
fi crescut un element bun ca redactor. Va fi salariat, va face cariera aici…
Mor,
Corneliu, cu tot elanul si toata fericirea, pentru Hristos si Legiune. Nu cer
nici rasplata, nici nimic, ci doar biruinta. Si va rog sa aveti inima
pentru copiii mei.
Cu Iridenta te rog sa fii
îngaduitor si iertator. Stiu ca nu va veti putea întelege totdeauna. Dar nu
încerca, inutil, s-o schimbi în felul vederilor tale. Nu spun sa te interesezi
de o blânda supraveghere si îndrumare a lor. Dar în conflictele care stiu ca se
vor ivi, fii tu cel îngaduitor. Gândeste-te la durerea si la pierderea lor, la
nervii ruinati ai Iridentei si la tot ce nu se poate schimba oricât te-ai
necaji. Ea încolo e econoama, cinstita, traieste numai pentru copii, e devotata
si nu trebuie lovita si mai mult, chiar daca ar avea vina.
Dupa aceste lucruri
personale, iata, deoarece e vorba de despartire, îti urez ocrotirea lui
Dumnezeu si biruinta cât mai apropiata. Sunt fericit si mor bucuros cu aceasta
multumire, ca am avut putinta de a simti chemarea ta, de a te întelege si de a
te servi. Caci tu esti Capitanul! Ti-am si gresit, si ce stii si ce nu stii.
Iarta-ma. N-am gresit însa niciodata nimic celei mai sincere fidelitati
legionare si fidelitatii fata de tine, Capitanul. N-am facut destul pentru
Legiune în ultimii ani, dar am crezut si cred în tine si fata de aceasta
credinta n-am pacatuit vreodata nici în cea mai ascunsa cuta sufletului meu
(chiar daca uneori mai criticam câte ceva, cu buna credinta, ca de pilda lipsa
ta de atasament fata de forme si contabilitati, care aduc adeseori mari
neajunsuri de fond).
Si sa faci, mai Corneliu,
din tara noastra o tara frumoasa ca un soare si puternica si ascultatoare de
Dumnezeu!
Traiasca
Legiunea!
MOTA
Eu
voi scrie în Spania 200-300 articole pe care le las spre a aparea timp de 5-6
ani câte unul în fiecare numar al foii, postum. Aceasta va face foaia si mai
cautata. Alte îndrumari am lasat în scrisoarea catre Iridenta.
__________________
O scrisoare a lui Ion Mota
catre parintii sai, scrisa de pe vapor în drum spre Spania si doua articole
pentru ziarul „Libertatea” scrise pentru români; poate între doua atacuri.
SCRISOAREA LUI ION I. MOTA CATRE PARINTII SAI
Pe vaporul „Monte Olivia” spre Portugalia – 1
Decembrie 1936
Iubiti parinti,
Suntem de patru zile pe un
vapor, iar mâine debarcam la Lisabona, în Portugalia, de unde apoi plecam în
Spania…
…Desigur ati aflat ca dorim
sa luam si noi parte câtva timp la lupte, cam o luna de zile, caci pe atât ne-a
tarmurit Corneliu termenul, fiind vorba de un semn viu de unire crestina a
inimilor a doua neamuri.
Cea mai mare grija si
tulburare sufleteasca a mea, în acest admirabil si maret drum, este grija de
scumpa mama si iubitul tata.
Ma tem ca prea va veti lasa
coplesiti de îngrijorari si, negresit, dupa o viata destul de încercata, numai
asemenea poveri sufletesti nu ar trebui sa mai aveti. As fi cel mai fericit sa
pot avea de la iubitii parinti o veste ca grijile mele nu sunt întemeiate si
ca, razimati pe dragostea pentru Cruce si crestinatate, gasiti îndestulatoare
putere sufleteasca pentru a putea purta grija aceasta ce nu se poate înconjura,
dar a fi chiar multumiti ca fiul vostru se afla pe un asemenea drum de onoare
si de datorie…
La riscul nostru, la jertfa
noastra din dragoste pentru Hristos, vom fi fericiti a afla ca si ai nostri iau
parte prin barbatia de a trece prin câteva zile grele si a nu se lasa
coplesiti, caci ar parea ca ne-au facut sa uitam datoria noastra catre Dumnezeu,
în al carui obraz se trage azi cu mitraliera si datoria fata de neamul nostru,
a carui soarta atârna si ea atât de mult de lupta hotarâtoare care se
desfasoara azi în Spania…
Nelinistea mea e mai mare
pentru parinti, caci Iridenta fiind mai tânara si mai voinica fiziceste,
tineretea o ajuta sa treaca mai usor zbuciumarile si greutatile pe care le
sporeste adeseori închipuirea…
Sunt foarte bucuros ca ea,
care la plecarea mea banuia lucrurile acestea, a fost curajoasa, vazând ca îsi
stie stapâni simtamântul, pentru a se împlini datoria…
Trebuie sa mai adaug, spre a
înlatura orice judecati gresite, ca au n-am fost trimis de nimenea în Spania ca
sa i se faca vreo raspundere pentru asta, ci eu singur am avut, cel dintâi,
gândul si dorinta de a lua parte la aceste lupte, pentru care am cerut si am
primit aprobarea sefului nostru, marginind el aceasta aprobare la numai o luna
de zile. Niciodata n-as fi primit sa fiu înlocuit prin altcineva, caci sufletul
meu îmi cerea si-mi cere împlinirea acestei datorii, pe care am si dus-o la
împlinire. Nu e adevarat, ce spuneau unii, ca ramas în tara, puteam fi mai de
folos si eu si sotii câti am luat acest drum, – luptei de acasa. Biruinta
morala pe care noi o vom câstiga în Spania, – cu orice jertfe, – va fi mai mare
pentru lupta nationala, deci tot ce-am mai putea face în restul vietii noastre,
ba si dincolo de ea… Acesta e adevarul.
Pe la începutul lui
Februarie, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom porni înapoi spre casa…
Înca o data va rog din tot
sufletul, sa nu va lasati preda îngrijorarii. Omul doar nu a fost nascut pentru a trai numai decât un numar nu stiu
cât de ani, – ci pentru a se apropia de Dumnezeu prin faptele vietii sale!
Va sarut mâinile cu toata
dragostea si va rog, nu-mi tagaduiti fericirea de a va sti curajosi si senini,
primind barbateste si cu taria pe care ti-o da credinta în Dumnezeu, toate
greutatile cu care Dumnezeu a cinstit familia noastra, cerându-i sprijinul ei
pentru împlinirea dreptatii si a Dumnezeiestii Lui asezari…
Va îmbratisez cu mare
dragoste, multumire si recunostinta, pentru toate jertfele sufletesti si
materiale, pe care o viata întreaga, neîntrerupt le-ati facut pentru noi si
pentru sufletul nostru…
Al vostru iubitor
Ionel
_______________________
Ravas de la
legionarii români de pe frontul spaniol
LA NASTEREA DOMNULUI
Din nou popoarele lumii se
pregatesc pentru sarbatorile si bucuriile Nasterii Domnului, a nasterii sfinte
a lui Hristos.
Dar bucuria aceasta e astazi
întunecata în toate inimile de îngrijorare pentru soarta asezarii crestinesti a
lumii, asezare daruita noua de catre Dumnezeu prin trimiterea pe pamânt a
Fiului Sau, a carui nastere o vom sarbatori acum din nou.
Caci iata, mânia Diavolului
a pornit în zilele noastre cel mai crâncen razboi împotriva Bisericii
întemeiate de Domnul nostru Iisus Hristos. Niciodata, de când a coborât
Mântuitorul printre noi, nu s-a ridicat o parte a omenirii, cu atâta ura si
pornire, pentru a darâma asezarea, rânduiala crestina a lumii, ca în zilele
noastre. Mor oameni cu zecile de mii, unii pentru a izbuti sa darâme altarele
Bisericilor lui Hristos, iar altii pentru a le apara. Comunismul este ca cea
fiara rosie din Apocalips, care se ridica pentru a izgoni pe Hristos din lume.
Astazi, la Nasterea
Domnului, nu ne este îngaduit sa avem numai bucurie în casele noastre, ci si
grija pentru a pastra marele dar pe care ni l-a facut Dumnezeu prin trimiterea
Fiului Sau printre noi.
Fiara rosie va fi biruita,
fara îndoiala, pâna la sfârsit. Caci Biserica întemeiata de Domnul Hristos nu
va putea fi doborâta „nici de portile iadului”. Dar iata ca, totusi, în tarile
unde comunismul diavolesc a biruit, Biserica a fost doborâta. Nu pentru
vesnicie, dar totusi a fost doborâta pentru veacul de azi, iar în locul ei s-a
înstapânit puterea diavoleasca a necredintei, a stricaciunii, cu suferintele si
moartea sufleteasca si trupeasca a oamenilor de azi. Noi credem în învierea
Bisericii atât în Rusia cât si în Spania comunista. Dar aceasta înviere cât si
mântuirea tarii noastre de pacostea stapânirii lui Antihrist, atârna de
vrednicia noastra! Dumnezeu s apus ca Biserica nu va fi doborâta nici de
portile iadului pentru ca Dumnezeu a avut încredere în vrednicia oamenilor, în
alipirea lor de Dumnezeu.
Daca însa noi nu ne vom
trezi si nu vom porni la împlinirea datoriei noastre, în razboiul pe care l-au
pornit ostile diavolesti, atunci prabusirea va veni, cum a venit si aiurea. Si
cine stie câte veacuri de ispasire, în robie si chin, vor trebui sa treaca
peste vietile nenorocitilor nostri urmasi, pâna când sa ne învrednicim a ne
bucura din nou de stapânirea Bisericii asupra sufletului oamenilor.
Ceasul de azi e un ceas
greu. De împlinirea datoriilor noastre în acest ceas atârna faptul ca rândurile
viitoare de oameni, copiii, nepotii si stranepotii nostri, sa se bucure ori
apoi sa plânga în ziua Nasterii Domnului.
Sa nu lasam pe urmasii
nostri sa piarda binefacerile sufletesti ale Nasterii Mântuitorului! Sa nu
lasam o tara fara Biserici, fara icoane, fara ocrotirea mâinii lui Dumnezeu! Sa
nu lasam copiilor nostri o viata în care vor fi pierdut pe Hristos!
Iar pentru acesta, sa nu
fugim din fata jertfei pentru apararea Crucii!
Numai aceasta jertfa poate
rascumpara, pentru urmasii nostri, pe Iisus Hristos, numai prin aceasta jertfa
îl vor putea avea pe Hristos între ei, în zilele de Craciun ale anilor viitori,
ale veacurilor viitoare.
Caci fara lupta viteaza,
nici Arhanghelul Mihail n-a putut goli cerul de ostile lui Lucifer, de ostile
îngerilor rasculati.
Legionarii români care, în
aceste zile de Craciun, lupta pentru Cruce pe pamântul spaniol, va cheama sa-i
urmati!…
Ion I. Mota
(„Libertatea”, nr. 37-38,
Craciun 1936)
_______________________
Ravas de la
Legionarii Români de pe frontul spaniol
SPRE ANUL 1937
Dumnezeu a învrednicit pe
sapte legionari ai Capitanului sa-si petreaca sarbatorile Craciunului si sa
astepte Anul Nou cu mâna pe pusca, pe grenada ori pe mitraliera, risipiti pe
strazile Madridului sau în muntii spanioli, în înclestarea luptei împotriva
celor care, cu baioneta scot ochii Mântuitorului de pe sfintele icoane si
batjocoresc pe Maica Domnului si sfântul Ei prunc.
I-a învrednicit, am spus,
pentru ca nu poate fi, pentru un om, o cinste mai mare, o chemare mai plina de
rod sufletesc, decât aceea de a fi aparator al lui Hristos, si prin Hristos, al
neamului tau crestin.
Anul care a trecut, 1936, a
deschis aceasta cumplita lupta de pe pamântul spaniol. Anul în care intram,
1937, cine stie ce alte încercari, si mai mari, va cere poate, oamenilor si
popoarelor.
Spre acest an nou, care
rasare în zori de sânge, românii trebuie sa se îndrepte cu sufletul scuturat de
moliciune si sovaiala, pregatiti sufleteste pentru vremuri mari, de raspântie.
Sa primeasca în inima lor duhul nou al barbatiei legionare, aducându-si toata
curatenia sufleteasca pe car o mai au, facând-o sa rodeasca rodul scump, desi
adesea dureros, al jertfei pentru Cruce si pentru Neam.
Sa lasam cu totii la o parte
vorbirea cea multa si mai ales sa lasam la o parte credinta ca ne-am împlinit
datoriile prin care asemenea lupte de vorba goala, prin parada si lauda sterpa
ori prin hotarâri care nu sunt urmate de aspra greutate a faptei, a jertfei, a
poverii.
Sa ne dezbracam de toate
slabiciunile, de temerile si lacomiile noastre, sa ne înaltam la creasta
îmbracati în tot ce are sufletul nostru mai bun, mai viteaz, mai curat. Si
astfel înarmati sufleteste, sa asteptam poruncile pentru a razbi, gata de
însângerare si de moarte, prin negurile de întuneric si de pierzare care
învaluie tot mai mult neamul nostru.
Numai îndreptându-ne astfel
spre caile pe care ni le deschide noul an, vom putea astepta zile de soare si
de biruinta româneasca de la anul acesta nou care se apropie de noi plin de
întuneric si de povara.
Caci Dumnezeu nu poarta cu
carul biruintei decât pe viteji, pe cei care se stiu pierde pe ei pentru a-si
rascumpara neamul si sufletul.
Ion I. Mota
(„Libertatea” nr. 1, 3
Ianuarie 1937)
______________________
MAJADAHONDA
Pamânt
sfintit cu sângele celor doi martiri eroi, Ionel Mota si Vasile Marin, în
memoria carora s-a ridicat maretul monument. Simbol de credinta, lupta si
sacrificiu pentru legionarii Garzii de Fier, alaturi de care reprezentantii
românilor din exil, împreuna cu camarazii lor spanioli, italieni, germani,
francezi etc. se aduna la 13 ianuarie în fiecare an, adusi de dragostea
aceluiasi ideal înaltator. La picioarele acestui monument reînnoiesc legamântul
de fidelitate si credinta în lupta pentru eliberarea Europei de amenintarea
materialismului ateu si comunist.
PREZENT!
„Cei ce-au cazut ucisi de gloantele dusmane,
Pasesc
în rând cu cei ce au ramas”…
(Cântec legionar)
____________________
CUVÂNT ÎNAINTE
Acum câteva zile (la 23
aprilie 1937, vezi C. Z. Codreanu, Circulari
si Manifeste, n.r.), printre bagajele legionarilor întorsi din Spania s-a
gasit un mic cufaras apartinând lui Ion. I. Mota.
Îl închisesera pentru ultima
data mâinile lui…
„Cine stie, unde voi fi eu,
când micul meu cufaras va fi deschis si ale cui mâini îl vor mai deschide de
acum?”…
Cu mare emotie ne-am
apropiat si am deschis geamantanul în care am gasit hainele în care plecase din
România si trei articole scrise în Lisabona la 3 Decembrie 1936. Ele sunt
adresate camarazilor lui dragi si cititorilor „Libertatii” (alaturat publicam doua
dintre ele asa cum au fost scrise de mâna lui).
La aceasta data, el îsi vede
din nou moartea. Din moarte, de dincolo de mormânt, vorbeste camarazilor sai.
Se vede din aceste scrisori, ca sufletul lui este stapânit de o mare durere,
aceea a despartirii, a ruperii de noi.
Dorinta lui fierbinte este
sa nu se desparta de camarazii lui. Vrea sa fie cu noi, în mijlocul nostru, sa
paseasca în rând cu noi cu pieptul sau lat, cu fruntea în vânt, sfidând
biruitor moartea si dusmanul din fata. Voieste sa fie prezent totdeauna si, în
zilele noastre de sarbatoare, la sedintele cuiburilor, sa fie strigat si de
dincolo de moarte sa raspunda:
PREZENT!
Este atât de clocotitoare
aceasta dorinta a sufletului sau încât cine dintre noi se îndoieste ca el nu
este în mijlocul nostru!…
Dupa cum Mântuitorul Iisus
Hristos este cu noi, caci a zis: „Iata, eu sunt cu voi în toate zilele pâna la
sfârsitul veacului!” sau „Ori de câte ori veti fi adunati, doi sau trei în
numele meu, voi fi si eu în mijlocul vostru”.
___________________
Lisabona, 3
Decembrie 1936
Articolele din acest caiet
(cât si eventual din alte caiete) vor apare în „Libertatea”, câte unul în
fiecare numar (sau, daca nu izbutesc a scrie prea multe, câte unul la doua
numere), asa încât ziarul sa aiba articole de-ale mele timp de câtiva ani, lucru
care cred ca va întari trainicia ziarului. Acestea, pentru cazul când nu ma mai
întorc din Spania.
Caci dorinta mea este ca
„Libertatea” sa continue a aparea, ca fiind singurul izvor de venit al familiei
mele si putând totodata aduce pretioase servicii Legiunii.
I.M.
______________________
Întâiul articol
„Cei ce-au cazut ucisi de gloantele dusmane,
Pasesc
în rând cu cei ce au ramas”…
(Cântec legionar)
PREZENT!
Iubiti camarazi legionari si
cititori ai „Libertatii”,
Dumnezeu a vrut sa ma numere
si pe mine – poate si pe alti camarazi ai mei, legionari români ai Capitanului
– printre fericitii luptatori cazuti în Spania pentru apararea Crucii. Iata,
spun ca sunt „fericiti” acesti luptatori – desi multi dintre noi lasam în urma
noastra copii, sotii, fiinte dragi si fara alt sprijin decât noi – deoarece e
fericit cu adevarat numai omul care trece astfel prin viata pamânteasca încât
sa poata nadajdui în mântuirea sufletului sau. Iar cei pe care Dumnezeu ne-a
ales si ne-a primit sa-i fim aparatori cu pretul sângelui si vietii noastre,
acestia putem avea o puternica nadejde de mântuire a sufletului, cu toate
pacatele noastre de pâna acum.
Nici o putere, nici o
dragoste nu este deasupra Neamului, nu se poate împlini decât în Neamul sau,
afara doar de puterea lui Hristos, de dragostea pentru el. Hristos este acelasi
si în Spania si în România. Când o oaste diavoleasca se ridica pentru a izgoni
pe Hristos din lume, când pe fata luminoasa a Mântuitorului se trage cu
baioneta si cu mitraliera, atunci toti oamenii, din oricare neam ar fi, trebuie
sa sara în ajutorul Crucii. Cu atât mai mult cu cât cei care lucreaza acum la
darâmarea crestinismului în Spania, nu se multumesc cu nenorocirea acestei tari
ci vor ataca mâine asezarea crestineasca si româneasca a tuturor tarilor,
asadar si a României noastre.
Dar daca dragostea de
Hristos, puterea lui Hristos, am spus ca este deasupra Neamurilor, putând sa ne
aduca pe noi românii sa luptam pentru Cruce pe pamântul strain al Spaniei
alaturi de spanioli, de nemti si de italieni, aceasta nu însemneaza ca puterea
crestinatatii si dragostea de Hristos ne scot din Neamul nostru, ne
înstraineaza de el. Caci Neamul nostru nu poate trai fara credinta noastra
crestina.
Aparând crestinatatea chiar
pe pamânt strain, noi aparam o putere care e izvor al puterii neamului nostru,
iar ascultând de îndemnul dragostei de Cruce noi ne supunem, aici în Spania,
dragostei pentru Neamul nostru românesc.
Asadar noi luptam, noi cadem
aici pentru apararea legii noastre stramosesti, pentru fericirea neamului
românesc, pentru învierea lui prin lupta Legiunii, pentru noua zidire pe care
i-o aduce Capitanul. Fapta noastra e o piatra de unghi a acestei noi zidiri
legionare românesti, zidire care – urmând vointa sortii care a fost asa înca de
pe vremurile de legenda ale Mesterului Manole – a cerut îngroparea noastra în
temeliile pe care, de-acum, veacurile nu le vor mai putea darâma.
Iata pentru ce m-am
despartit acum si de cei scumpi mie, de ce nu voi mai fi printre voi trupeste,
iubiti camarazi si cititori ai „Libertatii”.
Dar un cântec legionar spune
atât de frumos:
„Cei ce-au cazut ucisi de gloantele dusmane,
Pasesc
în rând cu cei ce au ramas”…
De asemenea, legionarii stiu
bine ca atunci când, la adunarea frontului legionar, se face „apelul mortilor”,
adica strigarea luptatorilor morti în lupte, toti legionarii raspund, cu putere
si credinta, în locul celui care nu mai are glas:
PREZENT!
Adica cel plecat si chemat
acum la apel nu este cu adevarat plecat dintre cei ramasi în viata, ci el este
prezent, este viu în sufletele tuturor.
Raspund si eu astazi, prin
aceasta draga gazeta a mea, celor care m-au iubit si care se îndurereaza de
plecarea mea trupeasca dinte ei:
PREZENT!
Sunt cu voi, sufletul meu nu
v-a parasit.
Si iata, ca sa va dau
dovada, va fac poate bucuria ramânerii mele printre voi, am scris, în zilele de
lupta traite de noi pe pamânt spaniol mai multe ravase catre voi, iubiti mei
camarazi si cititori ai „Libertatii”. Am scris destule pentru ca sa aveti de-acum
înainte, în fiecare saptamâna, vreme de mai multi ani, în paginile acestei
„Libertati” dragi mie si voua, câteva rânduri de-ale mele, prin care voi poposi
în sufletele si în gândurile voastre. Ca sa ma aveti astfel si mai mult alaturi
de voi, daca acest sfat cu mine v-a fost drag.
Eu pasesc asadar mai departe
în rând cu voi, cei care ati ramas. În fiecare saptamâna, „Libertatea” ma va
aduce alaturi de voi, pentru a va vorbi si despre lucruri mai mici si despre
altele mai mari, pentru a va povesti crâmpeie din luptele noastre dar, mai
ales, pentru a va cere aceea ce noi am avut în cea mai mare masura si o
asteptam de la voi în masura si mai mare:
Dragoste si credinta deplina în Capitan si în
Legiunea lui, în Legiune noastra!
Lisabona
(Portugalia), la 3 Decembrie 1936.
În
ziua plecarii noastre spre pamântul spaniol.
_____________________
Al doilea articol
E drumul cel bun…
Nimicurile au uneori
însemnatatea lor în viata. Astfel noi, purtati de voia sortii peste mari si
tari straine, am gasit bucurie si prilej de înveselire (desi n-am fost noi nici
altfel tristi) în asemenea câteva lucruri „marunte”. La Hamburg, în Germania,
dupa cum am mai spus cititorilor „Libertatii”, am întâlnit în cale minunata
statuie a Arhanghelului Mihail.
Aici la Lisabona, hotelul la
care ne-a adus Ministrul Spaniei (care ne-a facut cinstea de a veni sa ne ia de
pe vapor) este asezat lânga o frumoasa lucrare în faianta (portelan) a
Sfântului Antoniu, Cel drag Capitanului, caruia se rugau atâtia legionari în
vremurile de prigoana si care, alaturi de Arhanghelul Mihail si de Sfânta
Paraschiva, este un sfânt crestin de care sufletele noastre se simt atrase mai
mult.
Tot aici la Lisabona,
asezându-ne aseara la masa, vedeam pe fata de masa o multime de semne ale
Legiunii (gardul), foarte frumos cusute si atât de exacte, încât parca erau
luate de pe fostele noastre buletine de vot…
„E drumul cel bun” spun toti
baietii, veseli. E „drumul jalonat” cum se spune la armata, adica drumul
însemnat din loc în loc cu semne pentru a nu te rataci. Aveam cu totii bucuria
pe care o au drumetii care, trecând singuri prin munti necunoscuti, spre o
tinta pierduta în neguri si în taina, descopera din loc în loc, pe copaci,
semne care la arata ca acesta e drumul cel bun.
Lisabona (Portugalia), 3 Decembrie 1936
Ion
I. Mota
_____________________
RUGACIUNEA CAPITANULUI
Ai grija, Doamne, de toti ai
mei.
Primeste-i sub scutul tau.
Iarta-i.
Odihneste-i.
Celor vii da-le tarie asupra
celor potrivnici, întru biruinta României crestine legionare si apropierea de
Tine Doamne a neamului meu românesc întru nadejdea învierii lui. Amin.
______________________
ARHANGHELII SFINTI GAVRIIL SI MIHAIL
Arhangheli
Sfinti, Gavriil si Mihail
Ma-ndrept spre Voi cu
mintea-mi de copil,
Eu lauda V-aduc si ma închin
Mijlocitori ai Celui Prea
Divin.
Tu, care ai vestit Sfintei
Marii
Lumina ca va naste si tarii
De har, de Viata datator de
Sus
Pe Fiul Tatalui Ceresc,
Iisus.
Gavriil, Arhanghel
Binevestitor,
Vesteste-ne si noua,
tuturor,
Ziua cea Mare, Sfânta-n
Biruinti,
Mult asteptata, plina de
dorinti.
Mihail, conducator de osti
ceresti,
Mai mare peste
cetele-ngeresti,
Aparator al Tronului cel
Sfânt,
Patron al Legiunii pe
pamânt.
Luminator între lumini, în
Cer
Luptând ai doborât pe
Lucifer
Si-acolo unde este harul
Tau, Mihai,
Sagetile Satanei cad si-i
Rai.
Ajuta fiilor din neamul meu
Sa fie buni, placuti lui
Dumnezeu,
S-ajunga-n fruntea
neamurilor mari,
Plini de virtuti, eroi, în
lupte tari.
Mijlocitori ai Celui Prea
Divin,
Eu lauda v-aduc si ma
închin,
Ma-ndrept spre Voi cu
mintea-mi de copil
Arhangheli Sfinti, Gavriil
si Mihail.
Petru Paraschiv, Frate de Cruce (Iulie-August 1961,
beciul Securitatii de la Uranus, Bucuresti)
Șeful Mișcării Legionare,
