vineri, 20 martie 2015

Noroc cu Ruşii ....

Mama lor de capitalişti. Noroc cu Rusia care vrea să ne scape de ei ... Ruşii au dat pentru popoarele lumii cele mai bune produse: automobile fiabile, elegante şi cu un consum extrem de mic, maşini de spălat incredibile, frigidere care te ţin o viaţă, televizoare fără concurenţă, computere ultimul răcnet, celulare care bat până pe lună şi pe fundul oceanului, aparatură medicală care te face nemuritor, ce mai... raiul pe pământ ai când deţii tehnologie rusească. Sunt convins că toţi "naţionaliştii" pro ruşi au în garaj, în casă sau la ei, numai produse ruseşti. Vorba aceea, parafrazând o lozincă de pe vremea lui Stalin: "Putin şi poporul rus fericire ne-a a dus!". "Putin, te iubim, că ca tine nu găsim!" Ce ne-am fi făcut noi românii dacă Ruşii nu ocupau anul trecut Crimea, sau estul Ucraine, sau dacă ar fi ieşit cu armata din Transnistria, vai, vai, vai, ce ne-am fi făcut...!

Uite aici, în link, ce ne fac capitaliştii: "Ce marfă, ca să te fure, mai produc capitaliştii!" 

Pentru neştiutori:
Am făcut uzina de automobile de la Mioveni, Dacia, cu patent Reno, Oltcitul cu patent Citroen, Fabrica de rulmenţi de la Alexandria, cumpărată până la ultimul şurub de la Americani, Combinatul siderurgic de la Galaţi, cu patente: engleze, germane şi franceze, Centrala de la Cernavodă cu patent şi marfă Canadiană, Uzina Tractorul de la Braşov, care în perioada interbelică producea avioane, dar au venit ruşii şi au dus-o în URSS aşa că fabrica a început să producă tractoare, la început sub patent Fiat, fabrica de avioane din Bucureşti cu licenţă englezească şi cu motoare Rolls-Royce .... şi tot aşa spre ciuda capitaliştilor....


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu