luni, 30 martie 2026

Proiect de lege pentru abrogarea legilor antilegionare - manevră politică?


 Şeful Mişcării Legionare Actuale, Şerban Suru:

    În urmă cu o săptămână, adică în 23.03.2026, un grup de parlamentari, deputaţi şi senatori, toţi făcând parte din partidele aflate în opoziţie, mai precis cele "suveraniste" (lista lor o găsiţi la sfârşitul acestui articol) au depus la Senatul României, un proiect de lege cu nr. b173/2026  ce prevede abrogarea unor legi "antilegionare" şi anume: Legea nr. 107/2006, O.U.G. nr. 31/2002, Legea nr. 217/ 2015, Legea nr. 157/2018 şi Legea nr. 241/2025. Cum proiectul de abrogare se referă la necesitata eliminării unor legi ce favorizează anumite etnii, s-a uitat în proiect de menţionarea aşa numitei legi contra "antiţigănismului", adică Legea nr. 2/2021, copie identică după legea "antisemitismului" adică Legea nr. 157/2018, lege în care s-a înlocuit doar denumirea etniei, adică "evreu" a fost înlocuit cu "rom" sau "ţigan" ş.a.m.d.
    Celelalte legi indicate, adică Legea nr. 107/2006,  Legea nr. 217/ 2015, Legea nr. 157/2018 şi Legea nr. 241/2025 sunt legi care au adus modificări ale O.U.G. 2002. Astfel, era suficient ca, în proiectul de lege să se stipuleze abrogarea doar a: O.U.G. nr. 31/2002, Legea nr. 157/2018 şi Legea nr. 2/2021, pe care iniţiatorii nu au menţionat-o. Motivele necesităţii noii legi cât şi "forma" ei, adică ce trebuie să apară în cuprinsul ei, sunt slabe, neîntărite cu exemplificări clare şi nici nu sunt dezvoltate în ceea ce priveşte corespondenţa cu alte legi actuale din România precum şi cu legile Uniunii Europene.
    Abrogarea acestor legi nu trebuie să înlăture necesitatea condamnării legale a actelor de incitare la violenţă sau la "ură", mai ales a celor făcute pe criterii de apartenenţă la un grup minoritar, adică pe criterii de etnie, rasă, religie, limbă etc.  Însă proiectul de lege nu face nici o astfel de indicare, nici măcar nu face trimitere la Art. 369 din Codul Penal, care articol incriminează incitarea la violență, ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane sau a unei persoane. Ca să nu mai vorbim de necesitatea expresă de a se defini, din punct de vedre juridic, termenul de "ură".
     De ce au propus acum, respectivii parlamentari, proiectul de lege menţionat, când OUG 31/2002 este în vigoare de aproape 25 de ani? Cred că dintr-unul din următoarele motive, sau poate toate la un loc:
1. Câştigarea voturilor cât şi a susţinerii din partea electoratului simpatizant legionar ce reprezintă aproximativ 25% din întregul electorat.
2.  Pentru a îşi arăta susţinerea faţă de cei 3 şefi ai lor, George Simion, Diana Şoşoacă şi Călin Georgescu, ultimii doi având dosare penale pe subiectul "legionarismului".
3. Pentru a încerca să o ia înaintea Mişcării Legionare Actuale, care pregăteşte să atace OUG 31/2002 la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.
    Subliniez că anul trecut am făcut adrese şi intervenţii la Parlament dar şi la Preşedinţie prin care arătam cât de nedreaptă, de ticăloasă şi de anticonstituţională este O.U.G. 31/2002, dar şi alte legi.
Vezi: CLICK AICI. 




  

     
    Pentru toate documentele privitoare la proiectul de lege daţi CLICK AICI
         
Mai jos lista cu numele parlamentarilor ce au propus abrogarea legilor discutate mai sus:
Aldea Valentina-Mariana - senator POT; Barcari Dorina - senator AUR; Bem Cristian - senator SOS; Cerva Nadia-Cosmina - senator SOS; Cușnir Rodica - senator SOS; Dîrlău Andrei-Emil - senator AUR; Gheorghe Daniel-Paul-Romeo - senator Neafiliat; Ghiță Robert-Daniel - senator POT; Lavric Sorin - senator AUR; Manea Dumitru - senator SOS; Onea Olga - senator Neafiliat; Păucean-Fernandes Luminița - senator AUR; Pintea Paul-Ciprian - senator POT; Robe Liviu Sorin - senator POT; Vântu Cristian - senator AUR; Vela Gheorghe - senator POT; Vlăescu Virgiliu-George - senator AUR; Alecu Robert - deputat Neafiliat; Baş Ana-Marcela - deputat SOS; Caragaţă Florin - deputat SOS; Cîmpianu Andreea-Petronela - deputat SOS; Ciubuc Ciprian - deputat SOS; Coarnă Dumitru - deputat Neafiliat; Constantinescu Andra-Claudia - deputat Neafiliat; Făget Mădălin-Laurenţiu - deputat Neafiliat; Gavrilă Anamaria - deputat POT; Goidescu Ionel - deputat SOS; Groza Călin-Florin - deputat Neafiliat; Ion Nicolae-Mirel - deputat SOS; Ionescu Tudor - deputat SOS; Irimia Ancuţa-Florina - deputat POT; Lăzăroi Ioan - deputat SOS; Macovei Ilie Simona-Elena - deputat SOS; Nagy Vasile - deputat SOS; Oltenaşu Sorin-George - deputat SOS; Pascalini Nini-Alexandru - deputat SOS; Plopeanu Rodica - deputat Neafiliat; Ţiu Mihai-Adrian - deputat SOS; Toader Elena-Laura - deputat SOS; Vârgă Mariana - deputat Neafiliat; Vedinaş Verginia - deputat SOS; Vidra Vlad-Andrei - deputat SOS. 






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu