Cum încearcă Ku Klux Klan să recruteze noi adepţi: "Războiul e iminent!" - VIDEO
- de Gabriel Burete - preluare după MEDIAFAX
După perioadele de glorie de la jumătatea secolului al
XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, organizaţia rasistă Ku Klux
Klan a intrat într-un con de umbră. Membrii actuali vor să repună
"Clanul" pe picioare şi se pregătesc pentru un război "iminent"
împotriva celorlalte rase.
Cum încearcă Ku Klux Klan să recruteze noi adepţi: "Războiul e iminent!" (Imagine: Mediafax Foto / AFP)
Ku Klux Klan, KKK sau, simplu, The Klan (n.r. Clanul, în limba engleză)
este numele dat mai multor organizaţii de extremă dreapta, cunoscute
pentru ideologia rasistă, homofobă, antisemită şi pentru violenţa
îndreptată împotriva categoriilor menţionate, în special a persoanelor
de culoare.
Membrii Ku Klux Klan sunt recunocuţi în întreaga lume pentru că îşi ascund identitatea cu ajutorul unor costume.
Prima organizaţie care a purtat acest nume a fost înfiinţată la finalul
Războiului Civil din Statele Unite, în anul 1865, în Tennessee, de către
şase veterani din Armata Confederată, care tocmai capitulase. Denumirea
a fost, probabil, inspirată de cuvântul grecesc kuklos, cerc,
iar scopul grupării era de a restaura supremaţia rasei albe recurgând la
ameninţări, violenţe şi chiar crime împotriva adversarilor politici. Ca
urmare a legilor aspre şi a intervenţiei autorităţilor, activitatea Clanului a fost redusă şi a încetat până la finalul deceniului următor.
La începutul secolului al XX-lea însă, o organizaţie cu acelaşi nume şi
cu o ideologie similară a luat naştere în Atlanta, Georgia. Până în
1925, pe fondul prosperităţii interbelice, dar şi a tenisunilor sociale
generate de industrializarea rapidă şi creşterea importantă a
imigraţiei, Ku Klux Klan ajunsese să aibă între 3 şi 6 milioane de membri, în jur de 15% din totalul populaţiei eligibile. Scandalurile
interne, problemele cu legea ale liderilor şi presiunile din exterior
au făcut ca până în 1930 numărul membrilor să scadă la 30.000, iar până
în anii '40, activitatea a fost, practic, încetată.
A se vedea clipul video de la sfârşitul articolului
În prezent, Clanul este doar o umbră a organizaţiei de odinioară.
Estimările arată că numărul membrilor a scăzut până la 5.000-8.000 de
persoane, grupate în facţiuni răspândite pe tot întinsul Americii, în
special în statele din sud.
Membrii actuali vor să reînvie însă
gloria de altădată a Clanului şi se pregătesc de un "război iminent"
împotriva celorlalte rase, relatează Daily Mail.
Un reporter a participat la o întrunire a grupului din Parkersburg,
Virginia de Vest, care a strâns în jur de 40 de membri, printre care şi
copii şi adolescenţi.
Sam, una dintre cele şase persoane care au ţinut discursuri, a discutat
cu reporterul despre planurile organizaţiei şi despre scopurile pe care
speră să le atingă. "Facem antrenamente de supravieţuire, luptă corp la corp şi mânuirea armelor de foc", spune el. "Clanul nu a mai făcut niciodată asta", adaugă Sam, care refuză să divulge numele său de familie. "Fraţii noştri se întorc, în sfârşit, din armată, aşa că vom avea mult mai mulţi membri care au pregătire militară", avertizează el. "Femeilor
s-ar putea să nu le placă, dar vom folosi animale vii şi îi vom învăţa
pe oameni cum să le jupoaie. Ne vom pregăti pentru lupta care urmează
şi, în final, va trebui să supravieţuim", a anunţat Sam, spre entuziasmul celorlalţi participanţi.
Ku Klux Klan prezice că guvernul Statelor Unite se va prăbuşi, ca urmare
a problemelor economice din prezent, ceea ce va duce la un război între
rase, pentru a prelua controlul. În aşteptarea acestui eveniment,
grupările şi-au intensificat programele de recrutare şi, spre deosebire
de facţiunile din secolul trecut, acestea recurg la Internet, şi în
special la reţelele sociale, pentru a atrage noi adepţi. "Chiar dacă, tradiţional, organizaţia e formată din persoane mai în vârstă, în prezent, Ku Klux Klan caută membri tineri", spune Brian Levin, profesor California State University, San Bernardino. "Au
nevoie, în primul rând, de energia acestora, care să menţină gruparea
în viaţă, dar profită şi de avantajul cultural oferit de tineri, mai
potriviţi pentru recrutare, în special pe Internet", adaugă Levin.
Site-urile dedicate Clanului au acum secţiuni destinate femeilor şi
chiar copiilor, aşa cum este Kids Kadet Klub. Tinerii care vor să se
înscrie trebuie să aibă o vârstă cuprinsă între 13 şi 17 ani şi să
promită că vor păstra secretul în legătură cu activităţile organizaţiei
şi chiar cu statutul de membru. Mike şi Dustin, băieţii lui Sam, care au
doar 14, respectiv 11 ani, au fost însă integraţi în viaţa grupării
încă de mici. "Nu le-am spus că nu au voie să aibă prieteni afro-americani, dar, crescând alături de noi, au luat decizia de unii singuri", spune mama celor doi. "Au ales să nu aibă prieteni de culoare sau mexicani", adaugă ea.
Pe lângă propaganda online, membrii Ku Klux Klan încearcă să atragă noi
adepţi şi prin metodele clasice, cum este răspândirea de manifeste. De
regulă, aceste activităţi au loc noaptea, în oraşele mici, iar broşurile
sunt aruncate din maşină, fără ca membrii să se expună mai mult decât
este necesar. "Punem foile în pungi cu închidere adezivă în care adăugam orez, ca să nu fie luate de vânt", spune unul dintre participanţi. "Le aruncăm apoi pe verandele caselor",
adaugă acesta. La întâlnirile Clanului, cei care au răspândit cele mai
multe manifeste sau au avut realizări deosebite în cadrul activităţii de
recrutare primesc diverse premii.
"Organizaţiile de acest fel aleg să se înarmeze şi să îşi intensifice antrenamentele pentru a demonstra că au intenţii serioase", spune profesorul Levin, care urmăreşte activităţile grupării încă din anii '70. "Nu
cred că pericolul reprezentat de aceştia se va materializa într-o
armată la nivel naţional însă, pentru că, momentan, sunt pur şi simplu
prea puţini", adaugă el.