vineri, 25 iunie 2021

LEGALITATEA MIŞCĂRII LEGIONARE

Şeful Mişcării Legionare, Şerban Suru:

    De-a lungul timpului, mai precis începând cu 1990, am primit nenumărate plângeri penale, acuzele fiind acelea că fac o activitate fascistă, teroristă, că răspândesc idei criminale şi antisemite etc.  Astfel, în perioada 1990-2012, în medie, a fost anual, cel puţin o plângere penală la adresa mea şi a camarazilor mei, pentru activitatea noastră legionară. Toate plângerile penale s-au soluţionat ori cu neînceperea urmăririi penale(NUP), ori prin clasarea cauzei(CLAC). Începând însă cu anul 2012, împotriva noastră s-au formulat cel puţin 2 plângeri penale pe an, iar pe lângă ele multe alte sesizări cu finalitate de acuză penală. În general, plângerile respective se depuneau la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau se făceau sesizări la Ministerul de Interne, Ministerul Justiţiei etc. Ele veneau, aproape în totalitatea lor, din partea următoarelor instituţii sau persoane "publice": Institutul pentru studiul holocaustului "Elie Wiesel"(prescurtat INSHR), Federaţia Comunităţilor Evreieşti, Centrul pentru monitorizarea şi combaterea antisemitismului,  Alexandru Florian, Aurel Vainer, Silviu Vexler, Marco Katz, Alexandru Ovidiu Raeţchi, Gyorgy Frunda. Şi aceste plângeri, de după 2012, s-au soluţionat cu NUP, CLAC sau neînceperea urmării penale.(Pentru exemplificare, click AICI - linkul se deshide într-o fereastră nouă). Au existat însă, din 2013, mai multe plângeri penale la adresa noastră care, în final, s-au reunit într-un sigur dosar ce s-a aflat în cercetare la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti. În respectivul dosar s-a dispus clasarea cauzei în cea ce priveşte Mişcarea Legionară pe care o conduc. Respectiva clasare a fost atacată cu plângere la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti de către INSHR, institut care a trimis în instanţă, împotriva mea, 2 avocaţi, cerând amândoi, cu ură "proletară", reluarea anchetei şi condamnarea mea la închisoare. Dar instanţa, în data de 5 mai 2021, a respins plângerea ca inadmisibilă (Dosar penal 25726/300/2020). Astfel, a rămas definitivă dispoziţia de clasare formulată de procurorul Curţii de Apel Bucureşti şi confirmată de Procurorul General al aceleiaşi Curţi. Citez din ea:
 - <<< În ceea ce priveşte infracţiunea de "iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist sau xenofob, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup", prev.de art. 3 din O.U.G. nr. 3112002, pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale in rem prin ordonanţa nr. 13607/P/2015 din data de 04.01.2016, se constată că nu sunt întrunite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii în ceea ce priveşte elementul material al laturii obiective, organizaţia Mişcarea Legionară constituită şi condusă de numitul Suru Şerban neavând caracter fascist, rasist sau xenofob. >>>