Bătălia pentru ca partidul Totul Pentru Ţară
să nu fie considerat fascist a fost câştigată. Procesul intentat de
către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în urmă cu 2 ani,
pentru desfiinţarea PTPT pe considerente legionar-fasciste, a
fost pierdut de Parchet. Deşi în cursul procesului liderii TPT au făcut
greşeli mari, care puteau să îi coste, căci cam aşa ceva se întâmplă cu
cei "care nu trebuie lăsaţi singuri ca boii", instanţa a ţinut cont de
evidenţele depuse la dosar: decizii ale altor instanţe, NUP-uri etc.
Dar se pare că partidul va fi desfiinţat pt. că nu a îndeplinit
condiţiile cerute de lege la alegeri. Dar acesta este alt proces. Am
ajutat acest partid de nenumărate ori în decursul timpului. Începând
chiar de la înfiinţare. Dar acum, după acest proces în care iarăşi i-am
ajutat, nu mai este cazul. Partidul chiar merită dizolvat pentru
incompetenţă şi nu pentru altceva.
Click aici: Pagina Curtii de Apel - Detalii proces
Informaţii generale
Nr. unic (nr. format vechi) : 27386/3/2012 (1890/2014 )
Data inregistrarii 02.09.2014
Data ultimei modificari: 18.09.2014
Sectie: Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Materie: Civil
Obiect: partide politice dizolvare partid politic
Stadiu procesual: Recurs
Părţi
Nume Calitate parte
MINISTERUL PUBLIC-PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREŞTI Recurent Reclamant
PARTIDUL "TOTUL PENTRU ŢARĂ" Intimat Pârât
FEDERAŢIA COMUNITĂŢILOR DIN ROMÂNIA - CULTUL MOZAIC Intimat Intervenient în numele altei persoane.
GRUPUL DE INIŢIATIVĂ PENTRU CREAREA PARTIDULUI LEGIUNEA CREŞTINĂ Recurent Titular al cererii de intervenţie în interes propriu
SC PAVEL TRADING SRL Recurent Titular al cererii de intervenţie în interes propriu
Şedinţe
18.09.2014
Ora estimata: 09:00
Complet: S3-Completul nr.14 Recurs
Tip solutie: Respingere recurs
Solutia pe scurt: Respinge recursurile ca nefondate. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi 18.09.2014 MR/CI
Document: Hotarâre 18.09.2014
Blog oficial al Mişcării Legionare. Site oficial: www.miscarea-legionara.net. Iniţial: Legiunea "Arhanghelul Mihail", organizaţie înfiinţată în 24 iunie 1927 de către Corneliu Zelea Codreanu împreună cu alţi 4 camarazi: Ion Moţa, Corneliu Georgescu, Radu Mironovici şi Ilie Gârneaţă. Legiunea Arhanghelul Mihail mai este cunoscută şi sub denumirile de Mişcarea Legionară sau Garda de Fier. - Sediu: str. Iacob Negruzzi nr.1, Buc. Contact: 0783001004; 0722268457; gardalegionara@gmail.com
vineri, 19 septembrie 2014
miercuri, 2 iulie 2014
Râsu-plânsu sau rânjind cu drag pe ogorul patriei facebook
Şeful ML, Şerban Suru:
Gura păcătosului adevăr rânjeşte...
(A se vedea continuarea după poză)
Gura păcătosului adevăr rânjeşte...
Cam la o lună după data de 8 Octombrie 2013, dată când a fost depusă la senat iniţiativa "Legea antilegionară", am organizat un mic miting la "Universitate", împotriva ei. Cu această ocazie am făcut împreună cu soţia, dintr-o pânză albă, un banner pe care era scris cu verde: "Legea antilegionară alungă românii şi cultura din ţară"(a se citi articolul - click aici: Miting).
(A se vedea şi continuarea după poza de mai jos)
Ulterior,
cu ocazia comemorării asasinării Căpitanului, Nicadorilor şi De(30 Nov.
1938) am pus bannerul respectiv lângă troiţa de la Tâncăbeşti. Dar uite că ceva
"pseudo legionari", de la Partidul TPT, în frunte cu
preşedintele executiv al partidului, cama-râzi cu ştaif de luptători s-au pozat
pe 21 Iunie lângă bennerul pus în stânga troiţei. Nimic de zis dacă
preşedintele în cauză nu ar fi găsit, împreună cu încă vreo 2-3 de-ai lui, ca
să rânjească cu bucurie în poză. Oare ce au găsit de râs lângă un bener ce
anunţa o posibilă tragedie şi totodată stând pe un loc ce simbolizează un odios
asasinat? Să râzi sau să zâmbeşti aşa ca ... la" bennerul" nou?
(A se vedea continuarea după poză)
Dar, poate că da având în vedere rugămintea recentă a preşedintelui executiv, reprodusă în poza ce urmează, este de înţeles de ce cama-râzii se hlizeau:
(A se vedea continuarea după poză)
Dureros este faptul că nici unul dintre apropiaţii "executivului" nu au binevoit să îi atragă atenţia asupra penibilului situaţiei ci, din contră, unii au dat "like". Aşa că subalternii trebuie să respecte rugămintea preşedintelui. Nu-l lăsaţi singur ca boul! Staţi lângă dânsul! Poate puneţi de-o cireadă...
Şi ne mai mirăm că România este încă o ţară eminamente agrară?!
Şi ne mai mirăm că România este încă o ţară eminamente agrară?!
vineri, 27 iunie 2014
vineri, 20 iunie 2014
De "Ziua" Legiunii - 24 iunie 1927
CĂTRE TOŢI LEGIONARII ŞI SUSŢINĂTORII MIŞCĂRII
Ziua de
naştere (înfiinţare) a Mişcării Legionare nu se sărbătoreşte sub nici o formă şi nici
nu se „comemorează”. Acest lucru a fost stabilit de către Căpitan
prin circulara nr. 79 din 18 iunie 1937, dată cu ocazia împlinirii
a 10 ani de la înfiinţarea Legiunii Arhanghelul Mihail. În ea C.Z.C. arată
că ML avea atunci un milion de
legionari şi de susţinători. Dar, cu tot acest număr f. mare şi cu toate
realizările importante de până arunci ale ML, în finalul circularei Căpitanul ordonă:
- „Legionar, nu vei sărbătorii această zi de 24 iunie 1937 nici în cântece, nici cu şampanie, nici cu banchete, nici cu serbări – cunoscutele serbări comemorative – şi nici cu discursuri mari, umflate, goale.
- De vei fi profesor universitar sau muncitor cu braţele, de vei fi preot sau învăţător de sat, de vei fi comerciant sau meseriaş, de vei fi ţăran cu plugul în bătătură sau cioban la turma de oi, de vei fi tată sau soţ¸ iar tu mamă sau soţie, fă-ţi datoria în ziua aceasta către ai tăi şi către neam.
- Fii corect; Fii drept; Fii curat, Fii voios, aşa cum ai dori tu să fie şi să-şi facă datoria fiecare Român, în Patria sa legionară.”
A se vedea continuarea după poză
- De atunci, niciodată ML nu a mai sărbătorit 24 iunie. Căpitanul a indicat, cu fină ironie, ca legionari să nu apeleze nici măcar la „cunoscutele serbări”, adică la parastase şi comemorări taman atunci când nu ar fi vorba de moartea nimănui, ci din contră.
- Nici pentru ziua de 24 iunie 1941, când se presupunea că va exista în continuare „Statul Naţional Legionar” declarat în sept. 1940, nu s-a hotărât vreo sărbătoare din moment ce în calendarul pe anul respectiv(1941) este trecut în mod special indicaţia: „Magazinele deschise”, adică se lucrează chiar dacă este Sf. Ioan Botezătorul şi Ziua înfiinţării ML. Iar în rest, pagina din calendar, nu are nici măcar un simplu citat. Astăzi, când ML este slabă din punct de vedere al forţelor fizice şi materiale, cu atât mai puţin s-ar cuveni să se sărbătorească ziua Legiunii încălcându-se CIRCULARA DATĂ DE CĂPITAN CARE TREBUIE RESPECTATĂ ÎN CONTINUARE.
- În primii ani de după 1989 nu s‑a organizat ceva privitor la 24 iunie. Apoi, în 1993, am ţinut o conferinţă explicativă, de informare, dar nu sărbătorească, la Sala Dalles intitulată: „Mişcarea Legionară – o privire din interior”. A fost prima conferinţă legionară ţinută vreodată la Sala Dalles.
- În 1994 iarăşi nu s-a organizat ceva. În 1995 a fost primul an în care s-a făcut un pelerinaj la Mânăstirea Ţigăneşti pt. că s-au adus osemintele lui Corneliu Georgescu, unul din cei 5 întemeietori ai ML. În 1996 s-a sfinţit troiţa făcută pe Muntele Rarău, iar din 1997 s-au mai ţinut 3 conferinţe explicative dar nu de sărbătorire a ML şi cu atât mai puţin de mâncat colivă şi de mers în zona unde a fost asasinat Căpitanul taman de ziua înfiinţării Legiunii. Totodată s-au ţinut expoziţii gen "Legiunea în imagini 1927-1997" atât la sediul ML cât şi în diverse locuri publice. Cum anul acesta nu reuşim să terminăm până în 24 iunie de renovat sediul ML din str. Iacob Negruzzi nr. 1., Buc., rămâne ca imediat după finalizare să redeschidem expoziţia.
- Că de astfel de „sărbători comemorative” cum le-a denumit usturător C.Z.C. s-au ocupat fundaţii sau asociaţii precum şi Partidul Pentru Patrie - Totul Pentru Ţară, acesta este dreptul lor garantat de Constituţie. Dar asemenea organizaţii nu sunt Mişcarea Legionară pt. că niciodată ML nu s-a numit şi nici nu se va numi vreodată: fundaţia „George Manu”, asociaţia „Buna Vestire”, asociaţia „Acţiunea Română”, asociaţia „Noua Dreaptă” partidul „Totul Pentru Ţară” etc. Mişcarea Legionară, (recte Legiunea Arhanghelul Mihail sau Garda de Fier) va fi TOT TIMPUL O MIŞCARE şi îşi va păstra mereu aceeaşi denumire până la sfârşitul veacurilor. Cu această denumire creştină de Legiunea Arhanghelul Mihail se va prezenta la Judecata de Apoi a lui Dumnezeu, avându-l în frunte pe Căpitan, şi nu cu o denumire vremelnică şi laică supusă vremurilor, de asociaţie, fundaţie sau partid. Şi dacă Dumnezeu va binevoi să ne primească în Rai, vom da socoteală în faţa Căpitanului pentru toate ordinele, normele şi preceptele stabilite de el şi încălcate de noi. De aceea cei care s-au înscris în asemenea organizaţii, dar nu în ML, trebuie să înţeleagă că nu sunt legionari chiar dacă ei susţin fenomenul legionar cu multă înflăcărare. Noi nu suntem împotriva lor ci din contră, dar o lămurire trebuie adusă privitor la organizaţiile respective. De câte ori am considerat că este necesar şi că putem să le ajutăm, am făcut acest lucru. De aceea le urăm succes în continuare în acţiunile pe care le desfăşoară în spirit naţionalist.
Pentru toţi legionarii şi susţinătorii Legiunii,
TLC!
Şerban Suru
luni, 9 iunie 2014
KKK - renaşte?!
Cum încearcă Ku Klux Klan să recruteze noi adepţi: "Războiul e iminent!" - VIDEO
După perioadele de glorie de la jumătatea secolului al
XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, organizaţia rasistă Ku Klux
Klan a intrat într-un con de umbră. Membrii actuali vor să repună
"Clanul" pe picioare şi se pregătesc pentru un război "iminent"
împotriva celorlalte rase.
Cum încearcă Ku Klux Klan să recruteze noi adepţi: "Războiul e iminent!" (Imagine: Mediafax Foto / AFP)
Ku Klux Klan, KKK sau, simplu, The Klan (n.r. Clanul, în limba engleză)
este numele dat mai multor organizaţii de extremă dreapta, cunoscute
pentru ideologia rasistă, homofobă, antisemită şi pentru violenţa
îndreptată împotriva categoriilor menţionate, în special a persoanelor
de culoare.
Membrii Ku Klux Klan sunt recunocuţi în întreaga lume pentru că îşi ascund identitatea cu ajutorul unor costume.
Prima organizaţie care a purtat acest nume a fost înfiinţată la finalul
Războiului Civil din Statele Unite, în anul 1865, în Tennessee, de către
şase veterani din Armata Confederată, care tocmai capitulase. Denumirea
a fost, probabil, inspirată de cuvântul grecesc kuklos, cerc,
iar scopul grupării era de a restaura supremaţia rasei albe recurgând la
ameninţări, violenţe şi chiar crime împotriva adversarilor politici. Ca
urmare a legilor aspre şi a intervenţiei autorităţilor, activitatea Clanului a fost redusă şi a încetat până la finalul deceniului următor.
La începutul secolului al XX-lea însă, o organizaţie cu acelaşi nume şi
cu o ideologie similară a luat naştere în Atlanta, Georgia. Până în
1925, pe fondul prosperităţii interbelice, dar şi a tenisunilor sociale
generate de industrializarea rapidă şi creşterea importantă a
imigraţiei, Ku Klux Klan ajunsese să aibă între 3 şi 6 milioane de membri, în jur de 15% din totalul populaţiei eligibile. Scandalurile
interne, problemele cu legea ale liderilor şi presiunile din exterior
au făcut ca până în 1930 numărul membrilor să scadă la 30.000, iar până
în anii '40, activitatea a fost, practic, încetată.
A se vedea clipul video de la sfârşitul articolului
În prezent, Clanul este doar o umbră a organizaţiei de odinioară.
Estimările arată că numărul membrilor a scăzut până la 5.000-8.000 de
persoane, grupate în facţiuni răspândite pe tot întinsul Americii, în
special în statele din sud. Membrii actuali vor să reînvie însă
gloria de altădată a Clanului şi se pregătesc de un "război iminent"
împotriva celorlalte rase, relatează Daily Mail.
Un reporter a participat la o întrunire a grupului din Parkersburg,
Virginia de Vest, care a strâns în jur de 40 de membri, printre care şi
copii şi adolescenţi.
Sam, una dintre cele şase persoane care au ţinut discursuri, a discutat
cu reporterul despre planurile organizaţiei şi despre scopurile pe care
speră să le atingă. "Facem antrenamente de supravieţuire, luptă corp la corp şi mânuirea armelor de foc", spune el. "Clanul nu a mai făcut niciodată asta", adaugă Sam, care refuză să divulge numele său de familie. "Fraţii noştri se întorc, în sfârşit, din armată, aşa că vom avea mult mai mulţi membri care au pregătire militară", avertizează el. "Femeilor
s-ar putea să nu le placă, dar vom folosi animale vii şi îi vom învăţa
pe oameni cum să le jupoaie. Ne vom pregăti pentru lupta care urmează
şi, în final, va trebui să supravieţuim", a anunţat Sam, spre entuziasmul celorlalţi participanţi.
Ku Klux Klan prezice că guvernul Statelor Unite se va prăbuşi, ca urmare
a problemelor economice din prezent, ceea ce va duce la un război între
rase, pentru a prelua controlul. În aşteptarea acestui eveniment,
grupările şi-au intensificat programele de recrutare şi, spre deosebire
de facţiunile din secolul trecut, acestea recurg la Internet, şi în
special la reţelele sociale, pentru a atrage noi adepţi. "Chiar dacă, tradiţional, organizaţia e formată din persoane mai în vârstă, în prezent, Ku Klux Klan caută membri tineri", spune Brian Levin, profesor California State University, San Bernardino. "Au
nevoie, în primul rând, de energia acestora, care să menţină gruparea
în viaţă, dar profită şi de avantajul cultural oferit de tineri, mai
potriviţi pentru recrutare, în special pe Internet", adaugă Levin.
Site-urile dedicate Clanului au acum secţiuni destinate femeilor şi
chiar copiilor, aşa cum este Kids Kadet Klub. Tinerii care vor să se
înscrie trebuie să aibă o vârstă cuprinsă între 13 şi 17 ani şi să
promită că vor păstra secretul în legătură cu activităţile organizaţiei
şi chiar cu statutul de membru. Mike şi Dustin, băieţii lui Sam, care au
doar 14, respectiv 11 ani, au fost însă integraţi în viaţa grupării
încă de mici. "Nu le-am spus că nu au voie să aibă prieteni afro-americani, dar, crescând alături de noi, au luat decizia de unii singuri", spune mama celor doi. "Au ales să nu aibă prieteni de culoare sau mexicani", adaugă ea.
Pe lângă propaganda online, membrii Ku Klux Klan încearcă să atragă noi
adepţi şi prin metodele clasice, cum este răspândirea de manifeste. De
regulă, aceste activităţi au loc noaptea, în oraşele mici, iar broşurile
sunt aruncate din maşină, fără ca membrii să se expună mai mult decât
este necesar. "Punem foile în pungi cu închidere adezivă în care adăugam orez, ca să nu fie luate de vânt", spune unul dintre participanţi. "Le aruncăm apoi pe verandele caselor",
adaugă acesta. La întâlnirile Clanului, cei care au răspândit cele mai
multe manifeste sau au avut realizări deosebite în cadrul activităţii de
recrutare primesc diverse premii.
"Organizaţiile de acest fel aleg să se înarmeze şi să îşi intensifice antrenamentele pentru a demonstra că au intenţii serioase", spune profesorul Levin, care urmăreşte activităţile grupării încă din anii '70. "Nu
cred că pericolul reprezentat de aceştia se va materializa într-o
armată la nivel naţional însă, pentru că, momentan, sunt pur şi simplu
prea puţini", adaugă el.
joi, 5 iunie 2014
Despre istorii, merite şi moşteniri false...
Şeful Mişcării Legionare, Şerban Suru:
Sunt ceva personaje de la Partidul "Totul Pentru Ţară" care încercă să inducă în eroare publicul cu istorii false despre evoluţia partidului respectiv cât şi a Mişcării Legionare, încercând pe această cale a falsului şi dezinformării să-şi adauge "merite" şi "moşteniri" pe care nu le au. Le atrag încă o dată atenţia că am fost implicat adânc în formarea partidului respectiv şi că l-am repus pe roate de 2 ori până acum. Deţin documente originale ale partidului, documente remise mie de către liderii iniţiali ai partidului şi nu "urmaşilor". Din motive care nu îşi au rostul să le arăt acum, nu le-am făcut niciodată publice aşa cum nu am făcut public nici cele ce cunosc ca participant direct la înfiinţarea şi reînfiinţarea partidului. Dar, pentru a dovedi totuşi cele afirmate, am postat această scrisoare a Comandantului Legionar Nistor Chioreanu, primul preşedinte al partidului respectiv, către adjunctul său, Comandantul Virgil Mateiaş. Atrag atenţia "liderilor" actuali de la TPŢ să se potolească în a mai inventa istorii şi moşteniri inexistente pe linia Mişcării Legionare.
luni, 28 aprilie 2014
Adevărul despre Mişcarea Legionară: - Strict Secret!
Gura păcătosului adevăr grăieşte! Dar pe ascuns...
A se citi cu mare atenţie! ANTISEMITISM PUR, asta în cazul când ADEVĂRUL POATE FI ANTISEMIT !(???)
Din Raportul Direcţiei Generale a Poliţiei şi Siguranţei privind cauzele ascensiunii organizaţiilor L.A.N.C. şi “Garda de Fier”. - Din Arhiva SRI, Fond „D”, dosar nr. 15, filele 210-213 - anul 1933, Bucureşti:
(vezi urmarea după poză)
Latura politică a mişcărilor de dreapta
Cauzele
care au contribuit la lăţirea rapidă a mişcării L.A.N.C., cât şi cea a “Gărzii
de Fier” au fost determinate de numeroşi factori sociali, printre care
menţionăm:
-
acapararea de către
evrei a finanţelor, a comerţului, a profesiunilor libere,
-
tendinţa lor de a
conduce şi a se impune în conformitate cu perceptele lor religioase şi mai cu
seamă
-
încercarea lor de a
destrăma sentimentele noastre naţionale şi creştine, prin aderarea la
principiile comuniste.
Deoarece
cea mai mare parte din comerţul, industria şi finanţele ţării sunt în mâna
evreilor, conducătorii mişcării L.A.N.C. şi ai “Gărzii de Fier” şi-au dat seama
că populaţia ţării tinde să se împartă în două categorii:
-
pe de o parte, o
categorie mică de oameni care să deţină averea - elementul conducător în viaţă
- şi anume populaţia străină de sentimentele şi dragostea de ţară,
-
pe de altă parte marea
mulţime a populaţiei, căreia îi rămâne obligaţia să muncească pentru ţară şi
care e sortită să ducă un trai modest, cu venituri restrânse, deoarece
categoria mică de cetăţeni care deţin finanţele şi comerţul - recte evreii - înţeleg să facă din aceste ocupaţii nişte
privilegii pentru ei, boicotând orice iniţiativă ar lua creştinii în această
direcţie, de aceea se văd aşa de puţine instituţii comerciale şi financiare ale
ne-evreilor.
Privind
diferitele categorii de profesiuni libere, vedem că ele sunt deţinute din zi în zi mai mult de evrei, înlăturând pe creştini prin
diferite mijloace admise şi neadmise. În această direcţie, vedem cum
majoritatea farmaciştilor sunt evrei, cum foarte mulţi doctori ocupă funcţiunea
de medici de spitale şi servicii comunale şi judeţene şi cum aceeaşi situaţie o
găsim la diferite instituţii bancare, în ceea ce priveşte numărul avocaţilor
etc.
Dar cel
mai important factor social care a determinat ca mişcarea organizaţiilor de
extrema dreaptă, şi anume L.A.N.C. şi “Garda de Fier”, să ia proporţii, e
tendinţa către comunism şi socialism a evreilor.
S-a
constatat că marea majoritate a membrilor organizaţiilor comuniste descoperite
până acum la noi au fost evrei. Oricum majoritatea evreilor nu se sfiesc să
admită principiile comuniste sau să simpatizeze cu ele, în cazul când nu fac
parte activă din organizaţii şi cum mişcarea comunistă condusă de evrei
constituie o forţă care tinde să destrame naţionalismul şi credinţa - mişcarea
naţionalistă a L.A.N.C. şi a “Gărzii de Fier” s-a născut ca o reacţiune
firească contra acestei tendinţe de destrămare.
Aceste
considerente sociale, care au făcut să crească mişcarea L.A.N.C. şi a “Gărzii
de Fier”, se mai justifică şi prin aceea că mişcarea extremistă de dreapta a
prins numai în regiunile populate de evrei, unde populaţia a venit în contact
direct cu evreii, situaţie care le-a impus necesitatea unei restricţiuni pentru
apărarea integrităţii sociale a elementului românesc.
În oraşele
şi comunele unde populaţia evreiască este mai mare sau cel puţin egală cu
populaţia creştină şi chiar în acele comune unde, deşi populaţia evreiască nu e
mai mare, constituie un număr apreciabil de locuitori, se observă că evreii
caută să înlăture, pe cât e posibil, pe români de la conducerea vieţii sociale
şi politice şi nu de puţine ori insultând şi desconsiderând elementul românesc.
Această
atitudine de acaparare şi de sfidare a făcut şi face să se nască ura între ei
şi români, şi ca atare, mişcarea extremistă de dreapta - a L.A.N.C. şi a
“Gărzii de Fier” să ia din zi în zi proporţii mai mari, considerată pentru ei
mai mult ca o mişcare naţionalistă liberatoare şi generală, decât ca o mişcare
antisemită, cu aspecte de răzbunare individuală şi parţială.
Aşa se
explică şi succesul avut de aceste organizaţii în alegerile trecute, deşi au
luptat separat şi tot aşa se explică de ce mişcarea a luat proporţiile de azi,
mai ales în Basarabia - unde numărul mare de evrei, ca şi îndrăzneala lor, sunt
cunoscute.
Succesul
mişcării extremiste de dreapta se explică în bună parte prin dezinteresarea
Partidului Naţional-Ţărănesc, care a neglijat aproape complet continuarea
propagandei la sate, lăsând astfel liberă propaganda mişcării extremiste de
dreapta.
La acesta
se adaugă şi diferitele certuri şi disidenţe din sânul Partidului Naţional‑Ţărănesc, care au încurajat propaganda altor partide şi în
special a celor două menţionate puţin mai sus.
- Din Arhiva
SRI, Fond „D”, dosar nr. 15, filele 210-213
Abonați-vă la:
Postări (Atom)