PARŞIVENIA PSEUDO-LEGIONARILOR. Povestiri mai puţin ştiute.

Şeful Mişcării Legionare,  Şerban Suru:

Scurt istoric

al apariţiei OUG 31/2002 cât şi al înfiinţării Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România - „Elie Wiesel”, precum şi al apariţiei proiectului L724/2013:

1.     La câteva săptămâni după atentatele din 11 Sept. 2001 din SUA, dl. Premier Adrian Năstase face un periplu în SUA, CANADA şi MAREA BRITANIE (sfârşitul lunii Oct. – începutul lunii Nov. 2011). Chiar din timpul vizitei anunţă că la întoarcerea în România va propune legi pt. combaterea extremismului. La prima vedere, ţinând cont de atentatele din 11. Sept. se părea că vor fi legi împotriva organizaţiilor teroriste de tip islamic. Doar că, întors din străinătate, în Martie 2002 semnează OUG 31/2002 - împotriva fascismului şi a negării holocaustului, ca şi cum România ar fi fost bântuită de pericolul iminent al fascismului, iar atentatele din 11 Sept din SUA ar fi fost făcute de adepţii lui Hitler.

2.     La 6 luni după apariţia OUG 31/2002 Premierul semnează HG Nr. 1061 din 25 septembrie 2002 privind stabilirea uniformei, echipamentului specific, însemnelor distinctive, insignei şi documentului de legitimare pentru poliţişti, în cadrul căreia se stabileşte folosirea FASCIILOR ca simbol fundamental al Poliţiei Române.

3.     Peste alte 6 luni Preşedintele Ion Iliescu este acuzat că ar fi negat holocaustul din România, în urma unui interviu dat ziarului Haaretz, pentru că în concepţia sa în lagăre au murit şi comunişti dar şi alte etnii ceea ce ar fi „însemnat” – ziceau diverse guri rele, minimalizarea holocaustului evreiesc. Se umflă gogoaşa şi dl Emil Boc propune din partea opoziţiei suspendarea Preşedintelui Ion Iliescu pt. negarea holocaustului, ţinând cont de OUG 31/2002.

4.     În octombrie 2003 Ion Iliescu anunţă crearea Comisiei pentru studiul holocaustului din România deşi, aberant, exista OUG 31/2002 care interzicea negarea holocaustului şi astfel făcea practic imposibilă orice cercetare istorică pertinentă, obiectivă.

5.    În noiembrie 2004, după doar 6 luni de aşa zisă „cercetare” de către istorici de origine evreiască (care deja în lucrările lor anterioare formării comisiei respective se ante‑pronunţaseră asupra existenţei holocaustului), Comisia pt. studiul holocaustului dă raportul, previzibil bineînţeles şi obligatoriu prin lege: a existat holocaust în România.

6.     În 2005 prin Hotărârea de guvern nr. 902 din 4 august se înfiinţează Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel" (prescurtat INSHR‑EW) aflat în subordinea Ministerului Culturii şi Cultelor.

7.    În 2012, prin OUG Nr.16 din 08.05.2012, la doar câteva zile după desemnarea dl. Victor Ponta ca Premier, INSHR‑EW este trecut din subordinea Ministerului Culturii în cea directă, a Premierului.

8.  În 23 August 2012, prin HG 866, INSHR‑EW i se atribuie şi dreptul de a iniţia acte normative-legi în domeniul său de activitate.

9.    Începând cu anul 2010 şi până în prezent, Institutul respectiv, prin directorul general Alexandru Florian, începe o adevărată „vânătore de vrăjitoare” împotriva unor monumente legionare dar şi  împotriva unor personalităţi din perioada interbelică cât şi din prezent, personalităţi care au fost pro legionare sau legionare şi care au avut de suferit mult în închisorile comuniste, „vânătoare” făcută pentru a împiedica recunoaşterea oficială a acestora, de către autorităţile române, ca fiind persoane ce şi-au adus o contribuţie importantă la evoluţia societăţi româneşti.

10. Imediat după apariţia HG 866/23.08.2012, INSHR‑EW propune guvernului, deci Premierului, în a cărui subordine directă se află Institutul, un proiect de lege de modificare a OUG 31/2002, proiect menţionat doar cu titlu în „Lista de priorităţi legislative a Guvernului”, în partea a doua a acesteia, la pct. 64. Lista ajunge la Camera Deputaţilor, la biroul dl. Valeriu Zgonea în 5 Sept. 2012.

11.   Termenul stipulat de guvern pt. definitivarea noii OUG 31/2002 era Decembrie 2012, dar de atunci, în toate listele de priorităţi legislative ale guvernului, adică lista pentru prima jumătate a anului 2013 şi lista pentru a doua jumătate a anului 2013, proiectul de lege respectiv nu mai apare.

12.   În schimb, practic încălcând prevederile HG 866/23.08.2012, care stipulau la punctul k) că dreptul INSHR-EW de a iniţia acte normative se va face numai prin Secretariatul General al Guvernului, citez:

„ - k) propune Secretariatului General al Guvernului iniţierea proiectelor de acte normative în domeniul său de activitate.”,

- deci, repet, încălcând această prevedere şi probabil neţinând cont de cele stabilite de Secretariatul General al Guvernului care timp de un an de zile a refuzat să definitiveze proiectul de lege de modificare a OUG 31/2002,  INSHR-EW se duce cu proiectul de lege la parlamentarii Partidului Naţional Liberal şi nu la cei ai PSD, aşa cum ar fi fost normal, în virtutea raportului direct de subordonare dintre institut şi Premierul V. Ponta.

               Foarte important: despre planurile Institutului Elie Wiesel privitoare la modificarea OUG 31/2002 şi paşii făcuţi de acesta începând cu anul 2010, l-am informat pe dl. Florin Dobrescu - preşedinte la partidul TPT, chiar de la sfârşitul anului 2011, cu speranţa că o luptă în comun ar avea mai mari şanse de succes. Iniţial nu m-a crezut. Doar atunci când i-am pus în braţe un întreg dosar cu actele menţionate la punctele 7-10, dosar ce conţinea hotărâri de guvern, extrase din mass-media, demersuri ale INSHR‑EW către diversa autorităţi ale statului etc.,  lucruri despre care auzea şi le vedea pentru prima oară, dl. Dobrescu îmi dă crezare. L-am rugat în mod special să ţină doar pentru el cele ce i-am spus şi cele adunate în dosar, să nu le facă publice şi nici să nu le mai comunice la alte persoane private, căci  s-ar putea ca atunci INSHR‑EW să afle că noi îi ştim intenţiile şi astfel să îşi dea seama că ne pregătim să îl contracarăm şi să reacţioneze, grăbind apariţia legii. Mi-a promis solemn că nu va spune la nimeni, dar de fapt minţea cu neruşinare. Până în 21 ianuarie 2013, nu reuşisem să aflu, în ciudat tuturor căutărilor susţinute făcute de mine şi de camarazii mei, în ce va consta  cu siguranţă modificarea OUG 31/2002, deşi bănuiam că se va introduce cuvântul "legionar". Dar în 21 Ianuarie 2013, cu ocazia punerii pietrei de temelie la viitoarele monumente ce se vor ridica în memoria rabinului David Şafran şi în memoria victimelor "pogromului" legionar din ianuarie 1941, acţiune ce s-a desfăşurat la Sinagoga sefardă din Bucureşti, unde s-au ţinut diverse alocuţiuni antilegionare, m-am dus şi eu. Am reuşit, la sfârşitul "comemorării" să îi iau un interviu chiar directorului INSHR‑EW, adică lui Alexandru Florian, şi acesta a dezvăluit, pt. prima oară, că vrea să introducă în OUG 31/2002 cuvântul legionar, ca să fie şi legionarii de astăzi băgaţi la puşcărie. Alexandru Florian trăia cu iluzia că Secretariatul General al Guvernului făcuse o formă finală legii legionare şi că aceasta se afla de deja la camera deputaţilor. Interviul îl găsiţi mai jos, la sfârşitul articolului, sau click aici: Interviu. I-am dat o copie după interviu şi lui Florin Dobrescu şi i-am spus despre iluzia lui Alexandru Florian şi trebuie în continuare să nu fie făcut nimic public din cele aflate, pt. că atunci directorul INSHR – EW îşi va da seama că legea nu se află la Camera Deputaţilor într-o formă propusă de guvern ci doar cu titlul de intenţie de modificare a OUG 31/2002. Rezultatul: dl Dobrescu trimite pe email către membrii partidului TPT, către simpatizanţi şi prietenii acestora, un email prin care se laudă cu toate cele aflate de la noi, indicând cele ce i l-am dat cu lux de amânunte în dosarul pomenit mai sus, ca şi cum ar fi fost munca domniei sale şi spunând că va apare o lege ce conţine cuvântul legionar, încălcând astfel promisiunea pe care mi-a făcut-o: că nu va face public nimic fără acordul meu, pt. a nu pune în alertă INSHR – EW, iar acesta să grăbească apariţia legii antilegionare. Comportament de parşiv sufleteşte. După aceea dl. Dobrescu a mai făcut şi alte prostii politice, iar rezultatul final a fost că INSHR – EW  şi-a dat seama de ce se întâmplă, mai precis a realizat că Secretariatul Guvernului nu a trimis decât titlul legii la Camera Deputaţilor, dar nu şi legea în sine, şi că legionarii cunosc acest lucru numai ei-institutul, nu. Aşa că, sărind peste şeful ierarhic superior, adică peste Premier, Alexandru Florian duce legea nu la Camera deputaţilor, la PSD, ci la Senat, la PNL, la dl. Crin Antonescu. Rezultatul se cunoaşte.

 - Iar acum dl. Dobrescu se laudă cu „lupta sa” împotriva legii antilegionare. Câtă parşivenie. Adevăratele motive care au dus la respingerea legii de către Comisia Juridică din Senat şi la aviz negativ din partea Comisiei de apărare, le vom prezenta cât de curând.

Legea antilegionară: prostia şi fudulia la pseudolegionari.

Despre proştii fuduli sau "pseudo-legionarii de manea"

Privitor la victoria împotriva legii antilegionare

Precizări

REPET: ACTUALA OUG 31/2002 este CADUCĂ, multe din articolele ei nevând actualmente nici o valoare juridică-legală, şi acest lucru am prezentat Comisiei Juridice cât şi celei de Apărare din senat. Şi numai asta a contat în respingerea legii antilegionare. 

• Aşa cum am arătat în postări anterioare, legea antilegionară trebuia să primească avizul consultativ de la 3 Comisii din senat: Drepturile Omului, Cultură, Apărare. Avizele au caracter doar orientativ şi nu pot impune nici o obligativitate Comisiei Juridice din Senat, cea care face RAPORTUL de aprobare sau de respingere a legii. Dacă raportul este pozitiv, atunci el reprezintă o formă finală a legii care, în general, conţine tot felul de amendamente şi adăugiri la propunerea iniţială de lege. Această formă finală este apoi supusă la vot în plenul Senatului. Fiecare comisie din Senat are în general 11 membrii care reprezintă proporţional aproape toate partidele parlamentare. Comisia are un preşedinte, ales la fiecare început de sesiune parlamentară, deci practic ales pentru 4-5 luni. Preşedintele comisiei este factorul hotărâtor în adoptarea sau respingerea unei legi. În cazul nostru, Preşedintele actual al Comisiei Juridice este dl. senator Cătălin Boboc, membru PNL, da, PNL. Tot membru PNL este şi preşedintele Comisiei de Apărare. Cu dl. Cătălin Boboc am purtat discuţia prin care, dincolo de actele ce i le-am dat, i-am arătat manevrele parşive ale Institutului Elie Wiesel, modul cum a încercat institutul să profite de buna credinţă a liberalilor şi faptul că propunerea legislativă antilegionară a Institutului (căci în realitate institutul a conceput proiectul de lege) este nelegală şi că Institutul va fi tras la răspundere pentru asta. Iar domnul senator Cătălin Boboc a înţeles pertinenţa argumentelor noastre. Fără să mai intru în alte amănunte, sunt unii "pseudolegionari de manea" care se laudă pe internet că datorită lor legea a fost respinsă şi că numai în urma avizului negativ al Comisiei de apărare din Senat şi a punctului de vedere al Guvernului s-a ajuns la emitere unui raport negativ din partea Comisiei Juridice. Ce legendă, ce poveste de manea! Pentru neştiutori: Institutul Elie Wiesel este în subordinea directă a Guvernului. Iar la şedinţa finală de la Comisia Juridică au participat 2 reprezentanţi ai guvernului, două doamne, una de la MAI şi alta de la Ministerul Culturii, mai precis Subsecretar de Stat la Cultură, IRINA CAJAL, fata fostului preşedinte al Federaţiei Comunităţii Evreieşti din România, Nicolae CAJAL. Oare îşi poate închipui cineva, aşa cum vor să dea de înţeles unii pe internet, că Irina Cajal, reprezentată de vază a comunităţii evreieşti din România a susţinut din partea guvernului PSD un punct de vedere PROLEGIONAR? Prost să fi, noroc că eşti şi fudul!
• Trebuie să fi în politică un novice ca să crezi că împotriva unei legi antilegionare, argumentele istorice, de genul "ba ML nu a fost aşa ci aşa" au succes. 
• Argumentele noastre au fost luate în considerare şi numai ele, fiind cât se poate de pragmatice, ancorate în realitatea zilei, astfel încât chiar şi cu prezenţa doamnei evreice Irina Cajal la dezbaterile Comisiei Juridice, ele, argumentele noastre, au avut întâietate.
• REPET: ACTUALA OUG 31/2002 este CADUCĂ, multe din articolele ei nevând actualmente nici o valoare juridică-legală şi acest lucru am prezentat Comisiei Juridice cât şi celei de Apărare din senat. Şi doar asta a contat în respingerea legii antilegionare. 
• Din motive care ţin de viitoare acţiuni, încă nu am făcut publice argumentele noastre. Dar la începutul săptămânii următoare, le vom prezenta.

         TLC!

PRIMA VICTORIE, câteva amănunte.

Şeful Mişcării Legionare, Serban Suru:

Lega antilegionară a fost respinsă de Comisiile Juridice şi de Apărare din Senat.

În poză: Confirmarea respingerii legii antilegionare de către Comisia Juridică din Senat, cea mai importantă comise, care întocmeşte raportul. Punctul de vedere al guvernului a fost de asemenea negativ la propunerea introducerii cuvântului legionar în OUG 31/2002. Este plăcut să vezi că observaţiile Mişcării Legionare au fost luate în considerare inclusiv de către Guvern. Am arătat celor 2 comisii, Juridică şi de Apărare, caracterul caduc, neaplicabil al OUG 31/2002 atât faţă de fascism cât şi faţă de simpla negare pertinetă a holocaustului şi, cu atât mai mult, caracterul ilegal al propunerii legislative antilegionare, indicând că Institutul Elie Wiesel este adevăratul vinovat care, cu bună ştiinţă, a indus în eroare Senatul României. Subliniem încă o dată că OUG 31/2002 este oricum caducă şi că, în prezent, prevederile ei faţă de fascism şi faţă de simpla negare a holocaustului sunt fără efect. Cinste şi respect senatorilor cât şi celorlalte persoane din Senat, care au avut amabilitatea şi dorinţa de a se apleca asupra celor expuse de noi în cadrul comisiilor. Este a 5 oară când în decurs de peste 20 de ani am acţionat şi am demonstrat că Mişcarea Legionară este LEGALĂ şi aceasta în ciuda piedicilor puse, inclusiv de către unele organizaţii, gen partide sau ONG-uri pretins legionare, care, în frunte cu liderilor, sfidând bunul simţ şi făcând dovada inconştienţei lor politice, susţineau sus şi tare că ML este interzisă de lege(în mod special făceau acest lucru Fundaţia George Manu, Partidul Pentru Patrie - Totul Pentru Ţară, Fundaţia Buna Vestire, toate în frunte cu o serie de bătrâni legionari-foşti frăţiori de cruce, care nu se puteau ancora în realitate). Chiar şi în prezent, de la aceleaşi organizaţii, am primit piedici în acţiunea noastră de înlăturare a legii antilegionare. Dar adevărul a triumfat şi va triumfa. 

După poză, punctul de vedere al guvernului.

 Guvernul României - Primul Ministru

Domnului senator George - Crin Laurenţiu ANTONESCU

Preşedintele Senatului

Domnule preşedinte,

În conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1) din Constituţie, Guvernul României formulează următorul

PUNCT DE VEDERE

referitor la propunerea legislativă intitulată „Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii”, iniţiată de domnul senator PNL Crin Antonescu şi de domnii deputaţi PNL Andrei Gerea şi George Scutaru (Bp. 663/2013).

I.       Principalele reglementări

Iniţiativa legislativă reglementează completarea şi modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii, propunând, în principal, următoarele:

-       interzicerea şi a faptelor şi nu doar a organizaţiilor, simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob (art. 1);

-       includerea între faptele, simbolurile şi organizaţiile interzise şi a

celor cu caracter legionar (art. 1);

-      completarea art. 2 cu o nouă literă, lit. d ¹), cu următorul conţinut: „d¹) prin Holocaust pe teritoriul României se înţelege persecuţia sistematică şi anihilarea evreilor sprijinită de autorităţile şi instituţiile statului român în teritoriile administrate de acestea în perioada 1940-1944”;

-      majorarea limitei maxime a pedepsei cu închisoarea (de la 10 ani la 15 ani) în cazul infracţiunilor prevăzute la art. 3 alin. (1);

-      introducerea unui nou articol, art. 7¹, prin care se stabileşte răspunderea penală a persoanei juridice pentru săvârşirea următoarelor fapte:

a)  utilizarea în public a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe;

b)      promovarea în public a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii sau desfăşurarea în public a unei activităţi, temporare sau permanente în scopul promovării ideilor, concepţiilor sau doctrinelor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe.

II.       Propuneri şi observaţii

1.       Cu privire la propunerea de modificare a titlului în sensul includerii sintagmei: “combaterea infracţiunilor”, precizăm că, potrivit normelor de tehnică legislativă, titlurile trebuie să cuprindă referiri la fenomenele pe care actele normative doresc să le combată şi nu la combaterea infracţiunilor în general. Astfel, titlurile actelor normative fac referire la prevenirea şi combaterea corupţiei, evaziunii, criminalităţii, actelor de terorism, traficului de persoane etc. Prin urmare, fie se precizează în titlu care anume fenomen se doreşte a se combate, fie, dacă acesta este prea complex pentru a putea fi cuprins sintetic în titlu, se poate renunţa la completarea titlului, nefiind necesară, pentru atingerea scopurilor actului normativ, şi cuprinderea expresă a fenomenului dorit a se combate în chiar titlul actului normativ.

2. Cu privire la introducerea în conţinutul infracţiunilor cuprinse în acest act normativ, a ipotezelor privind mişcarea legionară, precum şi a definiţiei “Holocaustului pe teritoriul României” (art. I pct. 3 şi 4), precizăm următoarele:

Se impune consolidarea argumentelor pentru care se formulează propunerile din iniţiativa legislativă, deoarece faţă de considerentele cuprinse în Expunerea de motive formulăm următoarele observaţii:

a)     Prevederile art. 3 din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României, cu modificările şi completările ulterioare - care defineşte ameninţările la adresa securităţii naţionale a României, între acestea regăsindu-se şi faptele de „iniţiere, organizare, săvârşire sau sprijinire în orice mod a acţiunilor totalitariste sau extremiste de origine comunistă, fascistă, legionară sau de orice altă natură, rasiste, antisemite, revizioniste, separatiste care pot pune în pericol sub orice formă unitatea şi integritatea teritorială a României, precum şi incitarea la fapte ce pot periclita ordinea statului de drept” constituie temei pentru desfăşurarea unor activităţi de culegere de informaţii, în condiţiile legii, iar calificarea acestor fapte ca fiind ameninţări la adresa securităţii naţionale nu le conferă şi caracterul de infracţiuni. Infracţiunile la adresa siguranţei/securităţii statului sunt reglementate de Codul penal şi legislaţia specială {Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, în primul rând, dar şi alte acte normative).

De asemenea, includerea unor activităţi sau mişcări în sfera ameninţărilor la adresa securităţii naţionale nu determină calificarea, per se, a acestor fapte ca fiind infracţiuni. Dacă s-ar adopta acest raţionament ar trebui, pentru identitate de raţiune, să fie incriminate şi acţiunile de origine comunistă, menţionate şi acestea în enumerarea de la art. 3 din Legea nr. 51/1991^[1].

b)     In ceea ce priveşte al doilea argument cuprins în Expunerea de motive, şi anume invocarea unei decizii a Secţiei I-a Civilă a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie^[2], ca reglementare care “statuează specificul legionarismului ca parte din familia mişcărilor fasciste”, precizăm că această decizie nu are caracter de reglementare.

Se remarcă, totodată, faptul că introducerea unei definiţii a Holocaustului pe teritoriul României are drept consecinţă, în plan juridic, limitarea acestei noţiuni, faţă de conţinutul Holocaustului, reflectat deja în lit. d) a art. 2 din Ordonanţă^[3]. De asemenea, prin introducerea unei astfel de definiţii se realizează o diferenţiere între Holocaust şi Holocaust pe teritoriul României, deoarece, dacă Holocaustul a fost definit ca o persecuţie sistematică atât faţă de evrei cât şi faţă de populaţia rromă, definiţia propusă pentru Holocaustul pe teritoriul României, constă în „persecuţia sistematică şi anihilarea evreilor sprijinită de autorităţile şi instituţiile statului român în teritoriile administrate de acestea în perioada 1940-1944”, far ă a se mai preciza dacă acesta a cuprins sau nu populaţia rromă.

3.     Precizăm, în context, faptul că prevederile legale cuprinse în legislaţia naţională răspund instrumentelor juridice internaţionale în materia rasismului şi xenofobiei, fie că acestea sunt emise de către Organizaţia Naţiunilor Unite (amintim, în acest sens, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Declaraţia Naţiunilor Unite privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială, din 20 noiembrie 1963, adoptată prin Rezoluţia 1904 (XVIII) a Adunării Generale, Convenţia internaţională pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială, adoptată de Adunarea Generala a Naţiunilor Unite la 21 decembrie 1965), Consiliul Europei (Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Roma, 4 noiembrie 2000, Rezoluţia Res(2002)8 privind Statutul Comisiei Europene împotriva Rasismului şi Intoleranţei, Protocolul adiţional la Convenţia Consiliului Europei privind criminalitatea informatică referitor la incriminarea actelor de natură rasistă şi xenofobă săvârşite prin intermediul sistemelor informatice, Strasbourg, 30 ianuarie 2003) şi de către Uniunea Europeană (Declaraţia împotriva rasismului şi xenofobiei - 86/C 158/01, Acţiunea comună 96/443/JAI a Consiliului din 15 iulie 1996 privind măsurile pentru combaterea rasismului şi a xenofobiei, Decizia-cadru 2008/913/JAI a Consiliului din 28 noiembrie 2008 privind combaterea anumitor forme şi expresii ale rasismului şi xenofobiei prin intermediul dreptului penal).

4.    în ceea ce priveşte modificarea textului art. 4 alin.(3) din ordonanţă (art. I pct. 6) privind situaţia în care fapta nu constituie infracţiune, fără a nega necesitatea completării acestei ipoteze, apreciem că textul propus nu este, însă, suficient de previzibil.

5.    în ceea ce priveşte propunerile formulate la art. 6 din ordonanţă (art. I pct. 8), având în vedere faptul că Parlamentul, în contextul noului Cod penal, a adoptat texte care răspund, în opinia noastră, într-o manieră mai cuprinzătoare chiar la ipotezele avute în vedere, propunem preluarea acestora în următorul conţinut:

„Art. 6 - (1) Negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a Holocaustului, genocidului, a crimelor contra umanităţii şi a crimelor de război, astfel cum sunt definite în dreptul internaţional, în Statutul Curţii Penale Internaţionale şi în Carta Tribunalului Militar Internaţional înfiinţat prin Acordul de la Londra, la data de 8 august 1945, şi recunoscute ca atare printr-o hotărâre definitivă a Curţii Penale Internaţionale, a Tribunalului Militar Internaţional înfiinţat prin Acordul de la Londra, la data de 8 august 1945, a Tribunalului Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie, a Tribunalului Penal Internaţional pentru Ruanda sau a oricărui alt tribunal penal internaţional înfiinţat prin instrumente internaţionale relevante şi a căror competenţă este recunoscută de statul român, ori a efectelor acestora, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. ”

(2) Săvârşirea faptelor prevăzute la alin. (1) prin intermediul unui sistem informatic constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.”

 

       6.  Cu privire la includerea unor texte specifice răspunderii penale a persoanei juridice (art. I pct. 9 care introduce noul art. 7¹), reamintim faptul că, prin introducerea în Partea generală a Codului penal a instituţiei răspunderii penale a persoanei juridice, aceasta devine aplicabilă pentru toate infracţiunile care sunt susceptibile a fi săvârşite de astfel de persoane, indiferent dacă acestea sunt reglementate în Codul penal sau în legi speciale, în condiţiile generale cuprinse de Codul penal şi Codul de procedură penală, nefiind necesare texte distincte în legi speciale.

Astfel, potrivit art. 135 din Codul penal, persoanele juridice, cu excepţia statului, răspund pentru infracţiunile săvârşite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice, răspundere penală care nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice care a contribuit, în orice mod, la săvârşirea aceleiaşi infracţiuni⁴. Tot Codul penal reglementează, de altfel, tipurile de pedepse, principală sau complementare, aplicate persoanei juridice, printre acestea numărându-se, în anumite condiţii, şi dizolvarea persoanei juridice⁵.

Aceasta este şi raţiunea pentru care, de altfel, textele anterioare cuprinse în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002 au fost eliminate în 2006, la momentul adoptării în Parlament a Legii de modificare şi completare a Codului penal, cea care introducea în sistemul penal român instituţia răspunderii penale a persoanei juridice - şi anume Legea nr. 278/2006privind Codul penal.

Pentru aceste considerente apreciem că textele propuse în propunerea legislativă, care sunt reluări parţiale ale textelor cuprinse în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002 la data adoptării sale în 2002, nu se mai justifică la acest moment.

Acestea se justificau pentru perioada 2002 - 2006 în reglementarea română, deoarece nu se introdusese încă răspunderea penală a persoanei juridice şi era necesar un temei legal şi o procedură care să asigure o formă de sancţiune a  acestor persoane juridice. In prezent însă, având în vedere faptul că persoana juridică răspunde în mod similar persoanei fizice pentru infracţiunile săvârşite, nu mai este necesară o trimitere la Codul penal. Prin urmare propunem eliminarea textelor cuprinse la art. 7¹ respectiv cele corelative propuse în Capitolul IV¹ - Dispoziţii finale şi tranzitorii (art. I pct. 11).

Se poate avea în vedere, însă, dacă se doreşte impunerea uneia sau mai multor pedepse complementare din Codul penal, a se face aplicarea prevederilor art. 138 alin.(2) din Codul penal (în care se precizează că “Aplicarea uneia sau mai multor pedepse complementare este obligatorie când legea prevede această pedeapsă”) prin reglementarea unui text după cum urmează:

“In cazul răspunderii penale a persoanei juridice pentru infracţiunile prevăzute de prezenta lege se dispune, în mod obligatoriu, şi una/mai multe din următoarele pedepse complementare prevăzute de Codul penal:

a)     dizolvarea persoanei juridice;

b)     suspendarea activităţii persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la un an sau suspendarea uneia dintre activităţile persoanei juridice în legătură cu care s-a săvârşit infracţiunea pe o durată de la 3 luni la 3 ani;

c)      închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la 3 ani;

d)     interzicerea de a participa la procedurile de achiziţii publice pe o durată de la unu la 3 ani;

e)    afişarea sau difuzarea hotărârii de condamnare. ”

7.         Cu privire la modificarea textului cuprins în art. 12 din ordonanţă (art. I pct. 10), facem precizarea că aceasta nu aduce în realitate nici o modificare a soluţiei legislative, sintagma actuală „ unor infracţiuni contra păcii şi omenirii”, fiind înlocuită cu „infracţiunilor contra păcii şi omenirii”. In orice caz, trimiterea trebuie realizată la infracţiunile prevăzute de noul Cod penal la Titlul XII - Infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de război.

III. Punctul de vedere al Guvernului

           Având în vedere considerentele menţionate, Guvernul susţine adoptarea acestei iniţiative legislative, sub rezerva însuşirii propunerilor şi observaţiilor de la pct. II.

Cu stimă,

Victor - Viorel Ponta

^[1]  Menţionăm în context şi faptul că România a fost deja condamnată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru încălcarea art. 11 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului în cauza Partidul Comuniştilor (Nepecerişti) şi Ungureanu împotriva României¹ ca urmare a refuzului de a înregistra un partid comunist In motivarea CEDO s-a reţinut că „una dintre principalele caracteristici ale democraţiei rezidă în posibilitatea pe care o oferă de a dezbate prin dialog şi fără recurgere la violenţă problemele ridicate de diferite curente politice de opinie şi aceasta chiar dacă deranjează sau îngrijorează. într-adevăr, democraţia se bazează pe libertatea de exprimare. în această privinţă, o formaţiune politică ce respectă principiile fundamentale ale democraţiei (paragraful 46 anterior) nu poate îngrijora pentru simplul fapt că a criticat ordinea constituţională şi juridică a ţării şi că doreşte să o dezbată public pe scena politică (vezi, mutatis mutandis, Cauza Partidul Comunist Unit din Turcia şi alţii, paragraful 57). Or, în speţă, instanţele interne nu au arătat în nici un fel prin ce anume programul şi statutul PCN erau contrare principiilor fundamentale ale democraţiei” PCN c. România - § 55

^[2]  Decizia nr. 1.709 din 9 martie 2012, adoptată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I Civilă, în care se afirmă că „mişcarea legionară a fost, în esenţă, o organizaţie de tip paramilitar terorist, de orientare naţionalist fascistă, cu caracter mistic religios, violent anticomunist, dar, printre altele, şi antisemit.

^[3]  Aceasta reflectând definiţiile acceptate la nivel internaţional. A se vedea în acest sens şi studiile publicate de Muzeul Memorial al Holocaustului (Washington, SUA), de „The Simon Wiesenthal Center¹' (Los Angeles, California, SUA) şi „Holocaust Memorial Center'’ (Michigan, SUA).

4     „Art. I35¹ - Condifiile răspunderii penale a persoanelor juridice

Persoanele juridice, cu excepţia statului, a autorităţilor publice şi a instituţiilor publice care desfăşoară o activitate ce nu poate face obiectul domeniului privat, răspund penal pentru infracţiunile săvârşite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice, dacă fapta a fost săvârşită cu forma de vinovăţie prevăzută de legea penală.

Răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice care a contribuit, în orice mod, la săvârşirea aceleiaşi infracţiuni."

⁵  „ART. 136

Pedepsele aplicabile persoanei juridice

(1)  Pedepsele aplicabile persoanei juridice sunt principale şi complementare.

(2)  Pedeapsa principală este amenda.

(3)  Pedepsele complementare sunt:

a)  dizolvarea persoanei juridice;

b)  suspendarea activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la 3 ani;

c)  închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la 3 ani;

d)  interzicerea de a participa la procedurile de achiziţii publice pe o durată de la unu la 3 ani;

e)  plasarea sub supraveghere judiciară;

f)   afişarea sau publicarea hotărârii de condamnare. ”

Din raţiuni constituţionale, există şi excepţii de la dizolvare, după cum urmează:

„ART. 141

Neaplicarea dizolvării sau suspendării activităţii persoanei juridice

(1)         Pedepsele complementare prevăzute în art. 136 alin. (3) lit. a) şi lit. b) nu pot fi aplicate instituţiilor publice, partidelor politice, sindicatelor, patronatelor şi organizaţiilor religioase ori aparţinând minorităţilor naţionale, constituite potrivit legii.

(2)  Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi persoanelor juridice care îşi desfăşoară activitatea în domeniul presei".